Tinerii de azi, bătrânii fără pensie de mâine?
03-11-2025 484
Timp de citire: 4 min.

Tinerii de azi, bătrânii fără pensie de mâine?

Probabil că și tu te-ai întrebat, ce șanse au tinerii din prezent să mai prindă o pensie (decentă) la bătrânețe? Experții vorbesc tot mai mult despre faptul că mecanismul de pensionare din Moldova este defectuos și inechitabil. Unde se greșește și care sunt riscurile ca această frică să se adeverească, află din articolul de astăzi. 

Ce determină inechitatea?

În pofida mai multor încercări de reformare, realizate în ultimii ani, experții susțin că structura actuală a sistemului de pensii din Moldova nu este capabilă să-şi îndeplinească scopul principal, întrucât plăţile pentru pensii sunt insuficiente pentru a oferi un trai peste nivelul de subzistenţă.

...

Mariana Iațco

Doctor în științe politice

„Sistemele de pensii reprezintă o invenție a statelor moderne pentru a ajuta prin principii de subsidiaritate și solidaritate generațiile mai în vârstă să obțină un venit. În Republica Moldova, contextul demografic pune o povară foarte mare pe sustenabilitatea sistemului de pensii și aceasta se explică prin faptul că populația trăiește mai mult, adică longevitatea vieții a crescut, respectiv, tot mai mulți oameni sunt în sistemul de pensii, iar pe de altă parte, avem tot mai puțini copii care să nasc și ca urmare, tot mai puțini tineri care ajung să fie pe piața muncii”, susține Mariana Iațco, doctor în științe politice.

Al doilea factor care explică această inechitate ține de munca nedeclarată. Trebuie să recunoaștem că în Republica Moldova avem încă o medie destul de înaltă, practic peste 35% de muncă nedeclarată, preponderent în raioanele și satele din Republica Moldova. Persoanele care primesc salariul în plic nu-și declară veniturile și nici nu contribuie la sistemul de pensionare, dar, atunci când ajung la bătrânețe, beneficiază de o alocație socială minimă, fără să fi contribuit pe parcursul vieții.

Inechitatea este cauzată și de fapul că statul deține monopolul și nu există alți piloni de pensionare. 

„Nu avem și alte alternative, cum ar fi pilonul 2 - sistemul privat de pensii și pilonul 3 - sistemul mixt de pensii - privat și public. Acești piloni, la fel, ar asigura și ar scoate din povara sistemului public de pensionare, ca cetățeanul să poată avea o alternativă și să-și poată asigura veniturile la pensie prin alți piloni, cum ar fi cel privat”, declară Mariana Iațco. 

Privilegiile din sistemul de pensii

Să nu uităm și despre privilegiile din sistemul de pensii. În Republica Moldova, anumite categorii de angajați beneficiază de condiții privilegiate în sistemul public de pensii, fie prin pensionare anticipată, fie prin calcule avantajoase ale pensiei. Spre exemplu, lucrătorii din sistemul de forță: polițiști, militari, angajați MAI, SIS, CNA, pompierii se pot pensiona mai devreme, după 25 de ani de serviciu, indiferent de vârstă și dispun de un sistem special de pensii, separat de cel public. Alocația este calculată din ultimul salariu, care poate fi semnificativ mai mare decât media contribuțiilor obișnuite.

...

Mariana Iațco

Doctor în științe politice

„Acest lucru creează foarte multe inegalități și frustrări între grupurile profesionale. Dacă am analiza situația unui medic chirurg care tratează veți și a unui judecător care, la fel, are în mâinile sale veți, atunci cum putem să oferim unui judecător o pensie medie de 18.000 de lei, iar pentru ceilalți angajați de pe piața muncii, inclusiv medici, salariul minim pe economie să fie de 5.500 de lei? Există grupuri profesionale care primesc pensii mult mai mari decât venitul medium declarat pe țară. Astfel de inegalități nu există, de exemplu, în spațiul european, acolo unde sistemele sunt mult mai echitabile din punctul de asigurare al venitului pentru toate categoriile profesionale, care ajung la stagiul de pensionare”, menționează Mariana Iațco, doctor în științe politice.

Riscurile reale pentru tinerii de azi 

În Republica Moldova se înregistrează cea mai mică rată de ocupare din regiune, natalitatea scade constant, iar îmbătrânirea populației a luat amploare. În aceste circumstanțe, este greu de imaginat că tinerii din prezent vor mai putea beneficia de o pensie la bătrânețe, dacă nu vor fi întreprinse măsuri clare. 

„Sunt câteva acțiuni pe care statul le întreprinde. Iar prima măsură, care e cea mai evidentă și la care societatea reacționează cel mai mult constă în majorarea anilor de cotizare, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Ca urmare, persoanele în etate sunt încadrate în câmpul muncii o perioadă mai îndelungată și în acest mod își pot asigura veniturile”, spune Mariana Iațco, doctor în științe politice.

Experții susțin că principala soluție ar consta în educația financiară a angajaților. Tinerii care încep devreme să economisească, ghidați de educație financiară, vor avea un avantaj net față de cei care nu sunt informați. Fără o educație financiară solidă, unii oameni pot lua decizii greșite, afectându-și viitorul financiar. Totuși, educația financiară, în lipsa unor politici de sprijin egal, poate întări inechitățile din sistemul de pensii: cei informați și cu resurse își asigură un viitor mai bun, în timp ce persoanele vulnerabile riscă să rămână fără protecție adecvată la bătrânețe. 

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Concluzii

Moldovenii trăiesc în medie din ce în ce mai mult și nasc din ce în ce mai puțini copii. Dacă prima concluzie pare să releve o tendință pozitivă pentru societatea noastră, aceasta, în comun cu sporul negativ al populației, creează presiuni ascendente asupra fondului public de pensii. Continuarea acestor tendințe poate duce până la colapsul sistemului de pensii redistributiv clasic de un singur nivel în cazul în care nu vor fi transpuse presiunile de pe sistemul public de pensii pe pensiile private obligatorii și pensiile private facultative.

Cauți un loc de muncă în Chișinău sau în alt oraș din Moldova? Pe delucru.md găsești oferte verificate de la angajatori de încredere. Iar dacă vrei să fii mereu la curent cu noutăți despre piața muncii – abonează-te la canalul nostru de Telegram! Fii la curent cu tot ce contează pentru cariera ta!

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?