Azi îți spunem cum pleci de la locul de muncă astfel încât să fii împăcat și cu conștiința, și cu legea.
Nu îți spunem dacă e mai bine să iei troleibuzul, microbuzul sau să mergi pe jos, nu. Azi vorbim despre plecarea de la job în urma desfacerii contractului individual de muncă pentru că așa ai vrut tu.
Despre demisie, deci.
Totul, dar absolut totul poate fi discutat, dacă ai cu cine, iar despărțirea se poate produce în cei mai amiabili termeni cu putință.
Dacă demisia nu se depune din supărare, din ranchiună, din răzbunare, din dușmănie sau din alte cauze similare, data încetării lucrului tău efectiv poate fi stabilită de comun acord cu angajatorul, în termenii asupra cărora conveniți, astfel încât toată lumea să fie mulțumită.
Există totuși un cadru legal de care te poți oricând agăța pentru ca să ai o plasă de siguranță și dacă vrei să fie totul strict și pe muchie de principiu, un cadru de la care angajatorul, oricât ar fi de supărat pe tine, nu se poate eschiva nicicum.
Dacă aceste prevederi nu sunt respectate de către angajator, ai mereu de partea ta, într-un stat democratic cel puțin, instanțele de judecată, în care îl poți acționa. Pentru a putea-o face însă, e nevoie neapărat de încheierea prealabilă a contractului individual de muncă, or asta e baza oricărei munci prestate legal. Fără el, poți să te zbați ca peștele pe uscat, ca un mic smiorcăit răsfățat pe podeaua din mall sau ca politicienii în campanie, nu va ajuta la absolut nimic.
Dacă nu te afli într-un stat democrat, atunci bine-ai face să te duci să-ți cauți un stat democrat, dacă ești genul care mereu se plânge pe exterior pentru tot ce i se întâmplă rău în viață.
În rest, spor și toate calde!