Cum ar fi să poți plăti legal persoana care te ajută să faci ordine în casă, are grijă de copilul tău câteva ore pe săptămână sau îți plimbă animalul de companie? Fără contracte complicate, fără birocrație, dar cu respectarea legii și a contribuțiilor sociale incluse. Acest lucru este posibil în multe țări europene datorită unui sistem inteligent - tichetele de activități casnice.
În Republica Moldova, unde munca informală în gospodării este încă foarte răspândită, un astfel de mecanism ar putea aduce beneficii uriașe: atât pentru angajatori, cât și pentru lucrători. Dar, cum ar funcționa și de ce ar trebui să ne gândim serios la implementarea lui? Află în rândurile ce urmează.
Tichetele de activități casnice reprezintă un mecanism legal și simplificat prin care persoanele fizice pot presta servicii ocazionale în gospodării, fiind remunerate legal, cu beneficii minime de asigurare socială.
Scopul principal al acestui mecanism inovator este combaterea muncii nedeclarate în sectorul casnic și lansarea unei forme de legalizare a muncii informale, des întâlnite în gospodării.
Tichetele de activități casnice sunt niște bonuri valorice pe care persoanele fizice le pot folosi pentru a plăti diverse servicii prestate de alte persoane fizice. Acestea funcționează pe același principiu ca și bonurile de masă, însă se pot utiliza doar pentru achitarea anumitor servicii. Îți prezentăm câteva dintre ele:
Sistemul funcționează în felul următor. De obicei, bonurile de activități casnice se pot achiziționa în format electronic sau tipărit prin intermediul autorităților responsabile de ocuparea forței de muncă. Practica internațională demonstrează că pentru a accesa tichetele, atât beneficiarii, cât și prestatorii trebuie să se înscrie pe o platforma electronică națională.
Beneficiarii cumpără tichete și le oferă prestatorilor. Așadar, bonele, femeile de serviciu, grădinarii, persoanele care spală maşina sau plimbă animale de companie pot fi plătiţi direct cu vouchere, care au o anumită valoare bănească, stabilită de stat. Aceștia preschimbă tichetele în bani, iar impozitul și contribuțiile se rețin automat de ANOFM.
Prestatorii pot desfășura mai multe munci, la mai mulți beneficiari în aceleași condiții legale. Prin utilizarea tichetelor casnice, munca „la negru” este eliminată, iar cetățenii beneficiază de siguranță și protecție socială.
În întreaga lume, o mare parte a lucrătorilor casnici rămân în economia informală, iar acest lucru îi împiedică să se bucure pe deplin de toate drepturile pe care le au. Diverse țări, precum Franța, Italia, Belgia și România, au creat scheme de vouchere pentru servicii care ajută lucrătorii casnici să iasă din economia informală prin ușurarea sarcinilor administrative pentru cetățenii privați care doresc să îi angajeze.
De mai multe ori, astfel de servicii sunt oferite ocazional, iar plățile către prestatori se fac în numerar și întotdeauna rămân nefiscalizate. Această muncă nu este plătită direct și nu apare în PIB, dar dacă ar fi remunerată la valoarea pieței, ar reprezenta între 10 și 30% din Produsul Intern Brut al unei țări. Practic, este o parte „invizibilă” a economiei, dar cu impact real și semnificativ.
Mariana Iațco
Doctor în ştiinţe politice, conferenţiară universitară
„Munca casnică foarte mult timp a rămas o muncă ascunsă, nedeclarată, în special, pentru familiile care au la îngrijire o persoană vârstnică sau un membru care are nevoie de îngrijiri permanente, pentru femeile care se ocupă de menaj, îngrijirea copilului, gătit, etc. Este o muncă care nu este plătită direct și nici nu apare în statistică ca o muncă cu valoare adăugată. De fapt, această muncă casnică este pusă, în special, pe umerii femeilor. Din acest motiv, politiciile europene au mers mai departe și au inclus pe agenda publică această problemă. Inclusiv, și Republica Moldova este afectată de această problemă, pentru că avem foarte multe familii care depind de un membru, care, din punctul de vedere al relațiilor de muncă, nu este asigurat social. Vă închipuiți cum o femeie care muncește în casă, timp de 30 de ani, atunci când ajunge la vârsta de pensionare, nu are dreptul la pensie, în comparație cu alte femei care au muncit același număr de ani la un anumit job”, spune Mariana Iațco, Doctor în ştiinţe politice, conferenţiară universitară.
Republica Moldova ar avea doar de câștigat din aplicarea mecanismului tichetelor de activități casnice, din mai multe motive. Primul și cel mai important este că voucherele reprezintă o alternativă simplă și legală pentru persoanele care aleg să practice munci casnice de a rămâne asigurate medical și de a acumula stagiu la pensie. Mai mult ca atât, acest sistem ar permite persoanelor fără studii sau fără acces la locuri de muncă stabile, cum ar fi femeile din mediul rural, pensionarii activi sau tinerii fără experiență, să muncească legal și simplificat, să beneficieze de drepturi minime de asigurare socială și medicală, dar, și să-și construiască un istoric de muncă oficial.
„Desigur că ar fi foarte bine gândit să avem în legislația muncii și acest aspect al muncii domestice. Este important pentru că recent a fost efectuată o cercetare care demonstrează că foarte multe femei din mediu rural, care sunt implicate în muncii casnice, nu beneficiază de această acoperire socială și nu au această valoare economică, adică nu au un venit atunci când au grijă de cineva. La fel este și cu femeile care prestează servicii de curățenie la domiciliile altor persoane sau bărbații care practică grădinăritul contra cost. Aceste persoane livrează o muncă, dar munca aceasta nu este contabilizată de stat, deoarece primesc la mână niște bani, fără a se gândi la alte situații sociale sau vulnerabile în care poate nimeri: un accident de muncă, o problemă legată de sănătate, accesul la sistemul de pensii, etc”, afirmă Mariana Iațco, Doctor în ştiinţe politice, conferenţiară universitară.
Nu doar persoanele fizice pot cumpăra tichete. Angajatorii (agenții economici) le pot oferi angajaților proprii sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariu. Astfel, voucherele ar putea deveni un nou beneficiu extrasalarial pentru salariații din țara noastră, așa cum sunt tichetele de masă sau voucherele de vacanță.
În România, spre exemplu, angajatorii care oferă tichete de activităţi casnice beneficiază şi de avantaje fiscale. Dacă un angajator acordă cel puţin 600 de tichete salariaților într-un an, va primi în anul următor 50 de tichete gratuite, care pot fi distribuite ca primă sau bonus altor angajaţi.
Sistemul tichetelor casnice este o alternativă simplă și legală pentru a rămâne asigurat medical și a acumula stagiu la pensie. Aceste vouchere aduc munca domestică în legalitate și protecție socială. Noul mecanism oferă o modalitate legală, simplă și avantajoasă de a remunera activitățile ocazionale desfășurate în gospodării. Multe persoane prestează activități casnice (curățenie, grădinărit, îngrijire copii/bătrâni) fără forme legale, ceea ce înseamnă:
Implementarea tichetelor de activități casnice în Moldova ar însemna un pas concret spre reducerea muncii la negru și modernizarea pieței muncii. Odată cu implementarea acestui mecanism, Republica Moldova ar reuși:
Avantaje pentru prestatori (persoanele care desfășoară activități casnice):
Avantaje pentru beneficiari (persoanele care solicită servicii):
Reține! Noul mecanism permite, în principal, persoanelor cu calificare scăzută să găsească mult mai ușor un loc de muncă legal.
Cauți un loc de muncă în Chișinău sau în alt oraș din Moldova? Pe delucru.md găsești oferte verificate de la angajatori de încredere. Iar dacă vrei să fii mereu la curent cu noutăți despre piața muncii – abonează-te la canalul nostru de Telegram! Fii la curent cu tot ce contează pentru cariera ta!