Care este diferența dintre contractul individual de muncă, cel de prestări servicii și contractul privind dreptul de autor?

Fiecare dintre noi, nu o dată a auzit sau citit în anunțurile de angajare despre contractul individual de muncă, cel de  prestări servicii sau contractul privind dreptul de autor. La prima vedere ai putea spune că toate cele trei reglementează raporturile de muncă. Dar, în realitate, nu este chiar atât de simplu. Potrivit normelor legale, baza juridică a contractului de prestări servicii și a celui privind dreptul de autor o constituie Codul Civil, dar a contractului individual de mun­că – Codul Muncii. Rămâi în continuare alături de noi pentru a înțelege ce presupune exact fiecare contract în parte, dar și care este cota de impozitare a acestora.

Ce presupune contractul individual de muncă?

Cu siguranță că cel mai des ai auzit despre contractul individual de muncă, fiind și cel mai „popular” în țara noastră. Munca ocupă un loc central în viața fiecărui om, deoarece prin contribuția sa persoana care a depus un anumit efort, fie fizic sau intelectual, a adus foloase altor oameni, întreprinderi sau altor formațiuni juridice. Pentru a se considera drept muncă, în special munca în folosul altei persoane, instituția dreptului muncii a creat un mecanism de statornicire și reglementare a relațiilor apărute în cadrul raporturilor juridice de muncă între persoanele interesate, numindu-l contract individual de muncă.

Potrivit art. 45 din Codul Muncii, contractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să presteze o muncă într-o anumită specialitate, calificare sau funcţie, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă prevăzute de Codul Muncii, de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, de contractul colectiv de muncă, precum şi să-i achite la timp şi integral salariul.  

În contractul individual de muncă, salariatul urmează să exerci­te obligațiile profesionale de serviciu în limitele de timp, de regulă, strict determinate, să respecte disciplina de muncă și altele, asumate prin contractul individual de muncă.

Ion Preguza

expert în departamentul juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova

„Contractul individual de muncă constituie documentul principal, de bază, care determină drepturile salariatului și ale angajatorului în raporturile de muncă, reglementate de legislația muncii, în primul rând, de Codul Muncii”, spune Ion Preguza, expert în departamentul juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.

Fiind o înțelegere dintre persoane, de regulă salariat și angajator și doar salariat și angajator, deoarece acest contract face parte din categoria contractelor numite și este reglementat expres de prevederile legislației muncii. Un element esențial al acestui contract îl reprezintă elementul subordonării salariatului față de angajator. Subordonarea, în sensul acestui element, se materializează prin oferirea timpului prestat sub forma serviciului în favoarea altei persoane de către salariat, și însărcinarea salariatului de către angajator pentru îndeplinirea anumitor operațiuni prevăzute de contractul individual de muncă, raportate la categoria obligațiilor de muncă. Reieșind din definiția legală a contractului individual de muncă propusă de legislația muncii, se observă, că încheierea contractului individual de muncă provoacă o serie de acte necesare a fi aduse la cunoștință salariatului și întreprinse de angajatori, în special asigurarea și îndeplinirea condițiilor stabilite de normele securității și sănătății în muncă. Mai mult ca atât, referindu-ne la formalitățile stabilite atât de prevederile Codului Muncii al Republicii Moldova, cât și ale altor acte normative în vigoare, acestea odată încheiate fac aplicabile către salariat acțiunile sale, în special cele la nivelul unității, ce prin esență se stabilesc anumite facilități pentru munca prestată în cadrul unității de către salariat, cum ar fi contractul colectiv de muncă. 

Făcând parte din categoria formalităților obligatorii pentru părți, contractul individual de muncă include, de regulă, volumul drepturilor și obligațiilor asumate de părți cu prilejul încheierii acestuia și, totodată, servește drept garanție că părțile și-au asumat aceste angajamente semnând acest act. După cum am menționat anterior, încheierea contractului individual de muncă este obligatorie, deoarece acesta, fiind principalul document al părților în cadrul relațiilor de muncă în baza căruia părțile execută prestațiile asumate și îndeplinesc un șir de condiții stabilite în acest act prin prevederile legislației în vigoare, cum ar fi achitarea contribuțiilor medicale, sociale etc.

Angajatorii ce nu respectă prevederile legislației muncii, în special cele privind perfectarea contractului individual de muncă la angajare, vor fi sancționați de către Inspectoratul de Stat al Muncii. De regulă, în baza procesului-verbal încheiat de către inspectorii în muncă, ce au efectuat controlul în cadrul unității, se acordă un termen de înlăturare a neajunsurilor constatate, în special, perfectarea formalităților necesare procesului angajării și a altor subiecte reglementate de legislația în vigoare.

Potrivit Codului Muncii, părţile contractului individual de muncă sunt salariatul şi angajatorul. Persoana fizică dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani, dar aceasta poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali, dacă, în consecinţă, nu îi vor fi periclitate sănătatea, dezvoltarea, instruirea şi pregătirea profesională.

Se interzice încadrarea în muncă a persoanelor de până la 15 ani, precum şi angajarea persoanelor private de instanţa de judecată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate în funcţiile şi activităţile respective. În calitate de angajator, parte a contractului individual de muncă, poate fi orice persoană fizică sau juridică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care utilizează munca salariată. Angajatorul persoană juridică poate încheia contracte individuale de muncă din momentul dobândirii personalităţii juridice, iar în cazul persoanei fizice, atunci când obține capacitatea deplină de exerciţiu.

Este interzisă încheierea unui contract individual de muncă în scopul prestării unei munci sau a unei activităţi ilicite sau imorale. Parte a contractului individual de muncă pot fi cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.

Conţinutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părţilor, ținându-se cont de prevederile legislaţiei în vigoare, şi include:

• numele şi prenumele salariatului;
• datele de identificare ale angajatorului;
• durata contractului;
• data de la care contractul urmează să-şi producă efectele;
• specialitatea, profesia, calificarea, funcţia;
• atribuţiile funcţiei;
• riscurile specifice funcţiei;
• denumirea lucrării ce urmează a fi îndeplinită;
• drepturile şi obligaţiile salariatului;
• drepturile şi obligaţiile angajatorului;
• condiţiile de retribuire a muncii, inclusiv salariul funcţiei sau cel tarifar, suplimentele, premiile şi ajutoarele materiale (în cazul în care acestea fac parte din sistemul de salarizare al unităţii), formele și modul de achitare a plăților salariale, precum şi periodicitatea acestei achitări;
• compensaţiile şi alocaţiile, inclusiv pentru munca prestată în condiţii grele, vătămătoare şi/sau periculoase;
• locul de muncă. Dacă locul de muncă nu este fix, se menţionează că salariatul poate avea diferite locuri de muncă şi se indică adresa juridică a unităţii sau, după caz, domiciliul angajatorului;
• regimul de muncă şi de odihnă, inclusiv durata zilei şi a săptămânii de muncă a salariatului;
• perioada de probă, după caz;
• durata concediului de odihnă anual şi condiţiile de acordare a acestuia;
• condiţiile de asigurare socială;
• condiţiile de asigurare medicală;
• clauzele specifice, după caz.

În afara clauzelor generale, părţile pot negocia şi include în contractul individual de muncă clauze specifice, cum ar fi:

• clauza de mobilitate;
• clauza de confidenţialitate;
• clauze referitoare la compensarea cheltuielilor de transport, la compensarea serviciilor comunale, la acordarea spaţiului locativ;
• alte clauze care nu contravin legislaţiei în vigoare.

Contractul individual de muncă poate conţine şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare. Este interzisă stabilirea pentru salariat, prin contractul individual de muncă, a unor condiţii sub nivelul celor prevăzute de actele normative în vigoare, de convenţiile colective şi de contractul colectiv de muncă.

Ce presupune contractul de prestări servicii?

Pentru început, trebuie să știi că acest document este un contract pur civil. Delimita­rea acestui contract de contractul individual de muncă constă în na­tura juridică a acestora. În primul rând, ele fac parte din două ramuri de drept separate. Prin urmare, baza juridică a contractul de prestări servicii o constituie Codul Civil, dar a contractului individual de mun­că – Codul Muncii.

Potrivit art. 1375 din Codul Civil, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuția conve­nită. Astfel, părțile contractului de prestări servicii sunt prestatorul și beneficiarul. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. 

„Raporturile de muncă, care se încheie între beneficiar și prestator, se reglementează de legislația civilă. În asemenea situație, persoana care a încheiat un contract civil, nu mai beneficiază de garanții juridice, ca în cazul unui contract individual de muncă. Aceasta înseamnă că ea nu va avea concediu anual de odihnă, concediu medical și nu va beneficia de asigurarea securității sănătății în muncă, în cazul executării obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii. Toate aceste riscuri și le asumă executantul, adică prestatorul”, declară  Ion Preguza, expert în departamentul juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.    

Încheierea unui contract de prestări servicii poate fi justificată doar cu condiția respectării particularităților juridice ale acestuia, specificate de Codul Civil, precum și ținându-se cont și de prevederi­le alin. (3) al art. 2 din Codul Muncii, care dispune că, în cazul în care instanța de judecată stabilește că printr-un contract civil se regle­mentează, de fapt, raporturile de muncă dintre salariat și angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legislației muncii.

„Art. 2 din Codul Muncii prevede că angajatorul nu prea are dreptul să încheie contracte de prestări servicii, în cazul în care lucrul respectiv poate fi efectuat prin încheierea contractului individual de muncă. Aceasta ar însemna că  angajatorul nu are dreptul să încheie un contract de prestări servicii pentru executarea unor lucrări prevăzute de o funcție în statele de personal. Deseori întâlnim situații în practica aplicării legislației când angajatorul abuzează și în loc să încheie contract individual de muncă,  așa cum prevede legea,  îi propune candidatului încheierea unui contract de prestări servicii, care-l scutește de la foarte multe obligații față de acesta. În acest caz, nu este garantat salariul minimal, iar executantul, adică prestatorul nu poate să-și protejeze interesele prin intermediul sindicatului. Este o situație foarte favorabilă pentru angajator”, mai adaugă Ion Preguza, expert în departamentul juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova.    

Plata se efectuează după prestarea serviciilor.  Dar,  legea nu prevede interdicții, părțile pot conveni și asupra unui alt mod de plată, de exemplu, plata anticipată, cu un avans, în rate sau altfel. Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.

În cazul în care beneficiarul întârzie să preia serviciile, prestatorul este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întârzierii şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de servicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru serviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă.

Obligaţiile care revin beneficiarului nu pot fi excluse sau limitate în prealabil printr-un contract. Așadar, în contractul de prestări servicii nu persistă raporturi de subor­donare, fapt care este caracteristic pentru contractul individual de muncă. În contractul de prestări servicii se aplică principiul egalității părților, iar prestatorul (în timpul prestării ser­viciului respectiv) este absolut autonom și independent.

Ce prevede contractul privind dreptul de autor și drepturile conexe?

Drepturile autorului sunt garantate de Constituție și pot fi exercitate imediat ce opera a fost creată, fără formalizarea, notificarea sau autentificarea actului respectiv. Acest tip de contract este reglementat de Legea nr. 230/2022, care prevede același lucru: autorul beneficiază de protecția dreptului de autor asupra operei sale prin simpla ei creare. Pentru recunoașterea și protejarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare sau alte formalități. Dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului material în care și-a găsit expresie opera respectivă. Procurarea unui asemenea obiect nu conferă proprietarului acestuia niciunul dintre drepturile acordate autorului.

Dreptul de autor se aplică asupra:

• operelor ai căror autori sunt cetățeni ai Republicii Moldova, indiferent dacă au fost sau nu aduse la cunoștința publică;
• operelor ai căror autori sunt persoane fizice sau juridice cu domiciliul sau sediul în Republica Moldova, indiferent dacă au fost sau nu aduse la cunoștința publică;
• operelor publicate pentru prima dată în Republica Moldova sau publicate în Republica Moldova în termen de 30 de zile de la prima publicare în altă țară;
• operelor de arhitectură construite pe teritoriul Republicii Moldova;
• operelor audiovizuale al căror producător își are domiciliul sau sediul în Republica Moldova.

În cazul în care opera a fost creată de mai mulți autori, protecția prevăzută de lege se aplică tuturor autorilor, dacă cel puțin unul dintre aceștia îndeplinește una dintre condițiile enumerate mai sus.

Autorul sau titularul dreptului de autor asupra unei opere publicate sau nepublicate poate să o înscrie în Registrul de stat al obiectelor protejate de dreptul de autor și drepturile conexe, în decursul termenului de protecție a dreptului de autor. Înscrierea operei în Registrul de stat al obiectelor protejate de dreptul de autor și drepturile conexe este facultativă, nu conferă drepturi și se supune unei taxe aprobate prin hotărâre de Guvern. Dar, ce nu beneficiază de protecția dreptului de autor? Potrivit legii, obiectele neprotejate sunt:

• ideile, teoriile, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice și nici invențiile cuprinse într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, explicare sau de exprimare;
• actele normative, actele cu caracter administrativ, politic sau judiciar și nici traducerile oficiale ale acestora;
• simbolurile de stat și semnele oficiale ale statului, cum ar fi drapelele, stemele, decorațiile, semnele bănești, etc.;
• expresiile folclorului;
• noutățile zilei și faptele diverse ce reprezintă o simplă informație;
• orice material rezultat dintr-un act de reproducere a operei de artă vizuală al cărei termen de protecție a expirat, cu excepția cazului în care materialul rezultat din actul de reproducere este original, în sensul că reprezintă o creație intelectuală proprie autorului;
• fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice.

Caracterul exclusiv al drepturilor de autor oferă posibilitatea autorului fie să gestioneze în mod individual drepturile patrimoniale, reglementate de legislație, fie să permită terților valorificarea acestora, în condiții și în forme acceptate. Totuși, practica confirmă faptul că autorii, de cele mai dese ori, nu sunt cei mai buni gestionari, astfel încât decid transmiterea drepturilor de autor către beneficiari competenți și interesați. În plus, valorificarea drepturilor de autor, în condițiile actuale, necesită investiții financiare substanțiale, precum și abilități economice, juridice și de marketing. 

Transmiterea drepturilor patrimoniale nu presupune doar un act juridic în avantajul ambelor părți, dar și interesul societății de a avea acces la opera creată, stimulând astfel creativitatea socială și favorizând dezvoltarea intelectuală a societății. De regulă, transmiterea unor drepturi se realizează prin încheierea contractelor de autor. Condițiile, clauzele și forma contractelor de autor sunt reglementate de legislația națională.

Dar, care este baza juridică a acestui document? Ion Preguza, expert în departamentul juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova spune că „contractul privind drepturile de autor și drepturile conexe reprezintă un contract civil, adică raporturile de muncă sunt reglementate de Codul Civil. Acest tip de document are particularități similare cu contractul de prestări servicii”.

Așadar, legătura dintre contractul de autor, pe de o parte, și contractul de prestări servicii, pe de altă parte, pare una evidentă și bine conturată. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură, inclusiv cele care presupun activitatea creatoare. 

Dar, să nu uităm de Legea nr. 230/2022, care spune că în lipsa unei prevederi contractuale contrare, drepturile patrimoniale pentru operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu precizate în contractul individual de muncă aparțin autorului operei create, dar acesta poate autoriza utilizarea operei de către terți numai cu consimțământul angajatorului și cu recompensarea lui pentru contribuția la costurile creației. Utilizarea operei de către angajator în cadrul obiectului de activitate nu necesită autorizarea salariatului autor. 

În cazul în care contractul individual de muncă conține o prevedere în sensul celor precizate mai sus, aceasta urmează să prevadă termenul pentru care au fost transmise drepturile patrimoniale de autor. În absența precizării termenului, acesta este de trei ani de la data predării operei. După expirarea termenului prevăzut, în lipsa unei prevederi contractuale contrare, angajatorul, în vederea compensării costurilor suportate de el pentru crearea operei de către salariat, în cadrul atribuțiilor de serviciu, este îndreptățit să-i pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obținute din utilizarea operei. La expirarea perioadei, drepturile patrimoniale revin autorului.

Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de muncă își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creației sale. În cazul unei interpretări sau execuții efectuate de un interpret în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile patrimoniale care sunt transmise angajatorului trebuie să fie expres prevăzute în contractul individual de muncă. Autorul operei create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu nu are dreptul să interzică angajatorului său să o publice sau să o facă în alt mod accesibilă pentru public. La utilizarea operei create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, numele autorului se indică în cazul când acest lucru este posibil. Angajatorul, de asemenea, are dreptul să ceară indicarea denumirii sale sau a numelui său la orice utilizare a operei.

Ce impozite pe venit trebuie să achiți în cazul fiecărui contract?

După ce ți-am explicat detaliat ce presupune fiecare contract în parte, a venit momentul să discutăm și despre partea fiscală, nu mai puțin importantă. Potrivit Codului Fiscal, fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ținând cont de scutirile solicitate de angajat şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern. Pentru obţinerea scutirilor, lucrătorul, nu mai târziu de data stabilită pentru începerea muncii ca angajat, prezintă angajatorului o cerere semnată de el privind acordarea scutirilor la care are dreptul, anexând la ea documentele ce certifică acest drept. Lucrătorul care nu-şi schimbă locul de muncă nu este obligat să prezinte anual angajatorului cererea privind acordarea scutirilor şi documentele corespunzătoare, cu excepţia cazurilor în care angajatul obţine dreptul la scutiri suplimentare sau pierde dreptul la unele scutiri.

Impozitul pe venit urmează a fi reţinut din veniturile angajaţilor calculate şi îndreptate spre achitare sub orice formă: salarii, sporuri la salariu, prime (inclusiv cu ocazia jubileelor, sărbătorilor etc.), recompense, onorarii, comisioane, retribuţii, ajutoare materiale şi alte achitări în folosul angajatului, cu excepţia surselor de venit neimpozabile stipulate în Codul Fiscal. 

Veniturile persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obţinute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor, precum şi veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori a întreprinderilor sunt considerate drept salariu din care se reţine impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit.a).

Așadar, potrivit art. 15 din Codul Fiscal, suma totală a impozitului pe venit se determină:

• pentru persoane fizice, întreprinzători individuali şi persoanele care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei şi în domeniul sănătăţii – în mărime de 12% din venitul anual impozabil;
• pentru persoanele care exercită activităţi necalificate cu caracter ocazional (zilieri) – în mărime de 12% din venitul impozabil, fără aplicarea scutirilor prevăzute la capitolul 4 din titlul II;
• pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;
• pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil;
• pentru agenţii economici al căror venit a fost estimat în conformitate cu art. 225 şi 2251 – în mărime de 15% din depăşirea venitului estimat faţă de venitul brut înregistrat în contabilitate de agentul economic.

Care este modul de reţinere a impozitului pe venit  în cazul contractului individual de muncă?

Conform art. 4 din Legea salarizării nr.847/2002, salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. Salariul de bază se stabileşte sub formă de salarii tarifare pentru muncitori şi salarii ale funcţiei pentru funcţionari, specialişti şi conducători pentru munca executată în conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit calificării, gradului de pregătire profesională şi competenţei salariatului, calităţii, gradului de răspundere pe care îl implică lucrările executate şi complexităţii lor.  

Salariul suplimentar reprezintă o recompensă pentru munca peste normele stabilite, pentru muncă eficientă şi inventivitate şi pentru condiţii deosebite de muncă. El include adaosurile şi sporurile la salariul de bază, alte plăţi garantate şi premii curente, care se stabilesc în conformitate cu rezultatele obţinute, condiţiile de muncă concrete, iar în unele cazuri prevăzute de legislaţie – şi luându-se în considerare vechimea în muncă.      

Alte plăţi de stimulare şi compensare includ recompensele conform rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi regulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.     

Modul de calculare, reţinere şi achitare la buget a impozitului pe venit reţinut din salariu şi din alte plăţi efectuate de către angajator în folosul angajatului, precum şi din plăţile achitate în folosul persoanelor fizice care nu practică activitate de întreprinzător pentru serviciile prestate şi/sau efectuarea de lucrări în conformitate cu prevederile Codului Fiscal, se reglementează prin Regulamentul, aprobat de Hotărîrea Guvernului nr.697/2014.

Potrivit acestui document, subiecţi ai impunerii la sursa de plată, conform art. 88 din Codul Fiscal, sunt:

• angajaţii care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită funcţie în schimbul unui salariu, pe bază de contract individual de muncă;
• persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care prestează servicii şi/sau efectuează lucrări;
• persoanele care exercită activități necalificate cu caracter ocazional (zilieri).

Obiect al impunerii este:

• pentru angajaţi – venitul sub formă monetară şi/sau nemonetară îndreptat spre achitare în folosul acestora sub formă de salarii (inclusiv primele şi facilităţile), exceptând scutirile şi deducerile la care au dreptul angajaţii, precum şi venitul îndreptat spre achitare sub formă de alte surse de venit impozabile, indicate la art. 18 din Codul Fiscal;

• pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care prestează servicii şi/sau efectuează lucrări – venitul în formă monetară şi/sau nemonetară îndreptat spre achitare de către patron în folosul acestora pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor în baza convenţiilor civile, precum şi facilităţile acordate, exceptând deducerile la care au dreptul acestea.

Așadar, contribuțiile la asigurările de sănătate sunt deduse din salariul unui angajat - acestea reprezintă 9% din salariu, iar impozitul pe venit 12%, dar nu pe toate salariile. 

Cum ar arăta aceasta în cifre?

• O contribuție de 9% pentru asigurarea de sănătate este dedusă mai întâi din salariul angajatului.
• Scutirile personale și pentru persoanele aflate în întreținere sunt deduse din restul.
• Din suma rămasă se deduce un impozit pe venit de 12%.
• Contribuția la asigurările de sănătate și impozitul pe venit sunt deduse din salariu, iar restul este plătit angajatului.

Din cauza diferitelor circumstanțe familiale și personale, lucrătorii cu același salariu primesc sume diferite de bani.

Care este modul de reţinere a impozitului pe venit în cazul unui contract de prestări servicii?

Conform prevederilor art. 88 alin. (5) al Codului Fiscal, în cazul în care o persoană fizică care nu desfășoară activitate de întreprinzător prestează servicii şi/sau lucrări, venitul ei este considerat de patron drept salariu din care se reţine impozitul conform cotelor prevăzute la art.15 lit. a) al Codului Fiscal, adică  în mărime de 12% din venitul anual impozabil.     

De asemenea, indiferent de faptul dacă persoana care prestează servicii şi/sau lucrări este angajat sau nu este angajat al entității, în ambele situații din venitul achitat persoanei fizice pentru serviciile acordate urmează să se calculeze contribuţiile de asigurări sociale în modul general stabilit de legislația în vigoare. Potrivit prevederilor alin.(1) al aceluiaşi articol, fiecare angajator care plăteşte lucrătorului salariu (inclusiv primele şi facilităţile acordate) este obligat să calculeze, ținând cont de scutirile solicitate de persoana care prestează servicii şi de deduceri, şi să reţină din aceste plăţi un impozit, determinat conform modului stabilit de Guvern.

Conform pct. 3 subpct. 2 din Regulamentul menţionat anterior, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.697/2014, obiect al impunerii pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător şi care prestează servicii şi/sau efectuează lucrări constituie venitul în formă monetară şi/sau nemonetară îndreptat spre achitare de către patron în folosul acestora pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor în baza convenţiilor civile, precum şi facilităţile acordate, exceptând deducerile la care au dreptul acestea.         

Pct. 50 al Regulamentului stabileşte că, în cazul în care serviciile sunt prestate de către persoana fizică în baza unei convenţii civile, fără a fi încheiat cu angajatorul un contract individual de muncă, plăţile achitate acesteia se consideră plăţi salariale, din care se reţine impozitul pe venit conform art. 88 din Codul Fiscal şi cotei stabilite la art. 15 lit.a) din Codul Fiscal. 

Astfel, la achitarea în folosul persoanei fizice pentru serviciile prestate, urmează să reţină un impozit în mărime de 12% din venitul anual impozabil. Reţinerea impozitului se va face din fiecare plată efectuată conform contractului civil încheiat.      

Această modalitate se aplică şi în cazul în care entitatea efectuează mai multe plăţi în aceeaşi lună sau luni diferite. În cazul în care entitatea efectuează plăţi unei persoane contractante pe parcursul anului prin mai multe contracte civile, reţinerea impozitului se efectuează cu aplicarea cotelor stabilite la art. 15 lit.a) din Codul Fiscal separat pentru fiecare contract civil.         

În partea ce ține de prime de asigurări obligatorii de asistență medicală, acestea urmează să se calculeze în modul general stabilit.

Care este modul de reţinere a impozitului pe venit în cazul contractului privind dreptul de autor?

Potrivit Codului Fiscal, în condițiile în care plata se efectuează pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a dreptului de autor şi/sau a drepturilor conexe, plata respectivă se consideră royalty, care în temeiul art. 90 cu indicile 1 alin. (3 cu indicile 1) din Codul Fiscal, de către subiecții specificați la art. 90 din lege, se va efectua reţinerea finală a impozitului în mărime de 12% din royalty achitate în folosul persoanelor fizice.

Royalty (redevenţă) reprezintă plăţi de orice natură primite în calitate de recompensă pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a oricărui drept de autor şi/sau a drepturilor conexe, inclusiv asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv filme de cinema şi filme sau benzi pentru televiziune sau radiodifuziune, a oricărui brevet de invenţie, marcă comercială, design sau model, plan, produs soft, formulă secretă sau proces, pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a informaţiei referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.

În sensul prezentei noţiuni, nu se consideră royalty:

• plăţile pentru achiziţiile de software destinate exclusiv operării respectivului software, inclusiv pentru instalarea, implementarea, stocarea, personalizarea sau actualizarea acestuia;

• plăţile pentru achiziţionarea integrală a unui drept de autor asupra unui software sau a unui drept limitat de a-l copia exclusiv în scopul folosirii acestuia de către utilizator sau în scopul vânzării acestuia în cadrul unui contract de distribuţie;

• plăţile pentru obţinerea drepturilor de distribuţie a unui produs sau serviciu, fără a da dreptul la reproducere;

• plăţile pentru accesul la sateliţi prin închirierea de transpondere sau pentru utilizarea unor cabluri ori conducte pentru transportul energiei, gazelor sau petrolului, în situaţia în care clientul nu se află în posesia transponderelor, cablurilor, conductelor, fibrelor optice sau a unor tehnologii similare;

• plăţile pentru utilizarea serviciilor de comunicaţii electronice din acordurile de roaming, a frecvenţelor radio, a comunicaţiilor electronice între operatori.

Concluzii

Așadar, din toate cele trei categorii de contracte se va reține 12% din venitul impozabil. Conform art. 83 alin.(1) din Codul Fiscal, orice contribuabil are dreptul de a prezenta declaraţia cu privire la impozitul pe venit. Potrivit alin.(1) art. 33 din Codul Fiscal fiecare contribuabil (persoană fizică rezidentă) care are un venit anual impozabil mai mic de 360.000 de lei, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.90 cu indicile 1, are dreptul la o scutire personală în sumă de 27.000 lei pe an. Rezidentul este orice persoană fizică care corespunde uneia din cerinţele de mai jos:

• are domiciliu permanent în Republica Moldova;
• se află în Republica Moldova cel puţin 183 de zile pe parcursul anului fiscal.

Potrivit Codului Fiscal, sunt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit:

• persoanele fizice (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului;
• persoanele care practică activitate profesională, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;
• persoanele fizice rezidente care au utilizat scutirea personală şi au obţinut venituri impozabile anuale mai mari de 360.000 de lei pe parcursul perioadei fiscale de declarare, cu excepţia veniturilor prevăzute la art.90 cu indicile 1;
• persoanele fizice rezidente (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) care direcţionează un cuantum procentual din impozitul pe venit calculat anual la buget;
• persoanele fizice nerezidente care obţin venituri conform art.74;
• persoanele juridice rezidente, inclusiv cele specificate la art.51 cu indicele 2 şi 51 cu indicele 3, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;
• formele organizatorice rezidenţi cu statut de persoană fizică, potrivit legislaţiei, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului;
• reprezentanţa permanentă a nerezidentului în Republica Moldova, indiferent de prezenţa obligaţiei privind achitarea impozitului.

Astfel, în cazul respectării prevederilor legale, сetățenii republicii care intenționează, pe parcursul anului fiscal, să-și schimbe domiciliul, la depunerea Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, au dreptul să utilizeze scutirea personală integral. Declaraţia cu privire la impozitul pe venit (Forma CET 18) poate fi depusă prin mai multe modalități, precum:

• Pe suport de hârtie personal/reprezentant la direcțiile deservire fiscală;
• Prin intermediul oficiului poștal, printr-o scrisoare recomandată;
• În format electronic;
• Semnată electronic prin transmitere la adresa de e-mail: mail@sfs.md;
• Declarația semnată olograf, scanată și remisă la adresa de e-mail:  cet@sfs.md.

În cazul când după depunerea declarației se constată necesitatea de plată suplimentară a impozitului pe venit, dar nu deții semnătură electronică, o poți face prin oficiile băncilor comerciale, oficiile poștale sau prin intermediul Serviciului Guvernamental electronic „MPay”, accesând link-ul, iar dacă deții semnătura electronică, poți efectua plata prin intermediul SIA „Cabinetul contribuabilului”, accesând link-ul. Termenul de prezentare al declarației este data de 30 aprilie a anului următor.

Dacă ai achitat în plus impozitul pe venit și ai dreptul la restituire, urmează să depui cererea privind restituirea impozitului pe venit plătit în plus la subdiviziunile SFS în a cărui rază te afli. Pentru informații suplimentare legate de procedura de restituire poți accesa link-ul. Lista subdiviziunilor SFS poate fi găsită aici. Cererea poate și depusă și în format electronic, prin intermediul serviciului ,,Declarație electronică”, în cazul în care persoana fizică dispune de semnătură electronica.

Conform Codului Fiscal, eschivarea de la calculul şi de la plata impozitelor, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, stabilite în cotă procentuală, se sancţionează cu o amendă de la 80% la 100% din suma impozitelor, a taxelor, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii nedeclarate, stabilite în cotă procentuală.

Amenda este o sancţiune bănească, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul Convențional. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. La moment o unitate convenţională este egală cu 50 de lei. Amenda se aplică persoanelor fizice de la una la 500 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de răspundere – de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale.

Fiecare persoană, fiecare afacere are misiunea să plătească impozite pentru a asigura prosperitatea pe plan social și economic a țării. Numai cu un nivel ridicat de disciplină fiscală, statul își va putea îndeplini funcțiile.