Care este diferența dintre bolile profesionale și bolile legate de profesie?

Sănătatea nu ar trebui să fie un compromis! Mulți moldoveni evită să meargă la medic atunci când apar simptomele unei boli profesionale. De ce? Din teamă. Teama că vor fi judecați, că vor pierde locul de muncă sau poziția pentru care au muncit din greu. Doar că, ignorarea acestor probleme, nu le face să dispară. Dimpotrivă, le agravează. O boală profesională netratată poate duce la complicații grave, care afectează nu doar viața personală, dar și performanța la muncă. Specialiștii trag un semnal de alarmă și îndeamnă angajatorii să fie parteneri în sănătate, dar nu obstacole pentru echipele lor.

Bolile profesionale vs Bolile legate de profesie

Acești termeni nu doar că se scriu în mod diferit, dar și reprezintă lucruri total diferite. Despre bolile profesionale se cunoaște foarte puțin în țara noastră. Acestea reprezintă afecțiuni care sunt cauzate în mod exclusiv de factorii de risc la care este expus lucrătorul în timpul procesului de muncă. Factorii de risc pot fi de natură fizică, chimică, biologică sau psihosocială. Noțiunea de boală profesională mereu implică existența unui raport de cauzalitate între factorii de risc existenți în procesul de muncă și efectul acestora asupra organismului angajatului. Decizia cu privire la diagnosticul de boală profesională o ia doar doctorul specialist în medicina muncii, în baza evaluării făcute conform fișei de post a angajatului. 

Bolile legate de profesie, spre deosebire de bolile profesionale, sunt afecțiuni care pot fi cauzate sau agravate de condițiile de lucru, dar nu necesar ca urmare directă a expunerii la factori de risc specifici, precum substanțe periculoase sau sunetele puternice. În timp ce bolile profesionale sunt recunoscute oficial și legate direct de natura activității desfășurate, bolile legate de profesie pot fi rezultatul stresului, condițiilor de lucru precare sau a factorilor de risc organizatorici.

Rodica Țabur

Șefa Centrului național de boli profesionale

„Pentru a înțelege mai bine diferența dintre cele două noțiuni, vă propun să analizăm un exemplu. Atunci când, la locul de muncă, muncitorii lucrează sub influența zgomotului, acesta este considerat factor de risc profesional, deoarece poate declanșa pierderea auzului, care reprezintă o boală profesională. Dar, la unii angajați, zgomotul poate duce la creșterea tensiunii arteriale. Doar că aici, atenție! Această maladie poate apărea din mai multe cauze și nu este direct provocată doar de zgomot. Doar în cazul în care, într-un colectiv care lucrează sub influența zgomotului, apar mai multe persoane care încep să dezvolte această boală, tensiunea arterială este calificată drept boală legată de profesie. Cel mai important este însă că ambele tipuri de boli sunt niște indicatori care demonstrează că ceva nu este în regulă în acele colective și locuri de muncă. Sarcina Inspectoratului de Stat al Muncii este să facă verificări, să vadă dacă angajatorii respectă prevederile legate de securitatea la locul de muncă”, susține Rodica Țabur, șefa Centrului național de boli profesionale.

De ce este atât de greu să demonstrezi că ai o boală profesională în Moldova?

Răspunsul la această întrebare este foarte simplu. Pentru că procesul este complicat, birocratic și, de multe ori, descurajant pentru angajați.

Rodica Țabur

Șefa Centrului național de boli profesionale

„Este un proces destul de lung, care începe cu completarea fișelor de suspecție a bolii profesionale, care trebuie să fie trimise angajatorului și Centrului Sănătate Publică din regiunea în care activează salariatul. Respectiv, angajatorul când primește un asemenea aviz, are discuții cu angajatul și, într-un final, reușește să-l convingă să renunțe. Am avut mai multe cazuri în care angajații au refuzat să meargă mai departe, dar fără acordul lor, noi nu putem să cercetăm cazurile. Angajatorii, nu știu de ce, au o reticență față de recunoașterea bolilor profesionale în colectivele lor. Se consideră o rușine”, menționează Rodica Țabur, șefa Centrului național de boli profesionale.

Dacă medicii Centrului național de boli profesionale confirmă existența unei boli profesionale, angajatorul este obligat să-i achite angajatului o indemnizație unică, care este calculată în baza salariului mediu lunar pe țară, înmulțit cu procentul pierderii capacității de muncă.

„Angajatorul poate contesta decizia și pentru asta există Consiliul de boli profesionale, care poate reexamina dosarul. În cazul în care concluzia doctorilor specializați în medicina muncii, care confirmă existența bolii profesionale, nu este contestată în instanță, ea ajunge la Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, care are sarcina de a stabili procentul de pierdere a capacității de muncă. Ulterior, în baza acestui procent, angajatul depune o cerere la angajatorul său pentru a-i acorda indemnizația unică. Aceste date sunt trimise centralizat la Casa Națională de Asigurări Sociale”, menționează Rodica Țabur, șefa Centrului național de boli profesionale.

Potrivit unui regulament sanitar, aprobat de Guvern în 2016, fiecare angajat, lucrător temporar sau prin cumul, titular de patentă, stagiar sau ucenic este obligat să efectueze examene medicale, în conformitate cu o listă a factorilor de risc de la locul de muncă. 

Ce tipuri de indemnizație primește lucrătorul pentru pierderea sau reducerea capacității de muncă?

1. Indemnizație unică pentru pierderea capacității de muncă

Lucrătorului căruia i s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale i se plăteşte, din contul unităţii care poartă vina pentru accidentul de muncă sau pentru boala profesională, pe lângă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică, luându-se ca bază salariul mediu lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.

De exemplu, dacă un angajat are o pierdere de 30% a capacității de muncă și salariul mediu lunar pe țară este de 14.100 lei, indemnizația va fi:

• 30% × 16.100 lei = 4.830 lei

În cazul în care unitatea nu dispune de mijloacele respective, plata indemnizaţiei unice se efectuează, în baza hotărârii instanţei judecătoreşti, din contul oricăror bunuri sau mijloace ale unităţii. Dacă reducerea capacităţii de muncă sau decesul lucrătorului au survenit nu doar din vina unităţii, dar şi al angajatului, se aplică răspunderea mixtă conform legii, iar mărimea indemnizaţiei unice se reduce în dependenţă de gradul de vinovăţie al salariatului.

2. Indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă

Dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă se confirmă prin certificat de concediu medical, întocmit în modul aprobat de Guvern. Perioada pentru care se acordă alocația este de cel mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic. Cuantumul lunar al indemnizaţiei se stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:

• 60% din baza de calcul stabilită - în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani;
• 70% din baza de calcul stabilită - în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
• 90% din baza de calcul stabilită - în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.

Reține! Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA sau de o maladie oncologică este de 100% din baza de calcul stabilită.

3. Indemnizație de dizabilitate

În urma producerii accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale, persoanele asigurate, adiţional la pensia de dizabilitate, beneficiază de indemnizaţie de dizabilitate. Alocația se acordă beneficiarilor care în urma accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale şi-au pierdut, total sau cu cel puţin 35% capacitatea de muncă şi sunt încadraţi într-un grad de dizabilitate. Mărirea alocației diferă în funcţie de gradul de dizabilitate al persoanei.

• Pentru gradele sever sau accentuat de dizabilitate - indemnizația se determină prin diferenţa dintre 2/3 din venitul mediu lunar al angajatului pentru ultimele 6 luni premergătoare celei în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată boala profesională şi cuantumul pensiei de dizabilitate al acestuia, stabilit prin sistemul public de asigurări sociale.
• Pentru gradul mediu de dizabilitate - indemnizația se determină procentual, din diferenţa dintre 2/3 din venitul mediu lunar asigurat al angajatului pentru ultimele 6 luni premergătoare celei în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată boala profesională şi cuantumul pensiei de dizabilitate al acestuia, corespunzător gradului de reducere a capacităţii de muncă.

4. Indemnizaţia pentru transferarea temporară la altă muncă

Dreptul la indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă îl au salariații care, fiind transferaţi temporar la altă muncă din cauza unui accident de muncă sau unei boli profesionale, au un salariu asigurat inferior salariului mediu lunar asigurat pe ultimele 6 luni premergătoare celei în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională. Cuantumul indemnizaţiei constituie diferenţa dintre salariul mediu lunar al lucrătorului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul lunar la noul său loc de muncă. Această alocație se acordă pe un termen de cel mult 90 de zile.

5. Indemnizația de deces 

În urma producerii a accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale soldată cu decesul persoanei asigurate, adiţional la pensia de urmaş, rudele beneficiază de indemnizaţie de deces, în temeiul art. 18 al Legii nr. 756/1999. Suma totală a indemnizaţiilor acordate nu poate depăşi echivalentul a 24 salarii medii lunare pe economie.

Atenție! Dacă un angajat decedează în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, angajatorul trebuie să plătească o indemnizație unică echivalentă cu salariul mediu anual al angajatului, înmulțit cu numărul de ani rămași până la vârsta de 62 de ani, dar nu mai puțin de 10 salarii medii anuale. Aceste prevederi sunt reglementate de legislația muncii din Republica Moldova, inclusiv de Hotărârea Guvernului nr. 513/1993.

Să facem și aici niște calcule. Conform legislației, dacă un angajat decedează în urma unui accident de muncă sau boală profesională, familia beneficiază de:

Indemnizație = salariul mediu anual × numărul de ani rămași până la 62 de ani, dar nu mai puțin de 10 salarii medii anuale.

1. Salariu mediu anual = 16.100 × 12 = 193.200 lei
2. Valoare minimă (10 salarii anuale) = 1.932.000 lei

Dacă persoana avea 40 de ani, mai rămân 22 ani până la 62:

193.200 × 22 = 4.250.400 lei

Deci, familia ar primi 4.250.400 lei, în acest caz.

Concluzii

Legea nr. 186/2008 obligă orice angajator din țara noastră să asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor la locul de muncă. Dacă compania apelează la servicii externe de protecţie şi prevenire, aceasta nu înseamnă că este scutită de responsabilităţile sale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Anual, în Republica Moldova, este înregistrat doar câte un caz de boală profesională. În pofida obligativității legale, majoritatea angajatorilor nu trimit salariații să facă examene medicale. Acest aspect este și mai alarmant, în contextul în care managerii de companii și întreprinderi sunt obligați nu doar să se asigure că aceste controale medicale sunt efectuate la timp, dar și să acopere costurile necesare. Aici intervine, mai mult ca oricând, sarcina angajatului, care trebuie să aibă grijă de sănătatea sa și să înțeleagă că a cere sprijin nu înseamnă slăbiciune, dar responsabilitate.