Supravegherea video la locul de muncă: necesitate sau încălcarea vieții private?

Supravegherea video a spațiului în care lucrăm nu mai e ceva ieșit din comun. În era digitală în care ne aflăm ni se pare uneori că suntem constant supravegheați într-o formă sau alta. 

„Unde și cum e admisibilă supravegherea video? Ce facem dacă credem că asta contravine vieții noastre personale și profesionale? Este asta o invazie a intimității?” - la aceste întrebări (și nu doar) am încercat să răspundem în acest articol, la care a contribuit Olesea Vascan, expertă HR management, președinte Asociația Specialiștilor Resurse Umane din Moldova.

Înainte de toate, vom menționa de ce este binevenită supravegherea video în anumite medii profesionale:

• În domenii de activitate precum comerț, finanțe, bănci - pentru că se lucrează cu banii;
• În incinte baruri, restaurante, cafenele - pentru a preveni potențiale activități ilegale (furt, altercații fizice) - fie că e vorba de clienți sau angajați;
• În fabrici, magazine, întreprinderi - se monitorizează intrările/ieșirile din unitate, activitățile economice (livrare, depozitare, etc.);
• În instituții medicale, saloane de frumusețe, secții de producere - medii unde există risc pentru sănătatea omului.

Viața privată, datele cu caracter personal și supravegherea video

Pentru a înțelege mai bine unde și cum e acceptabilă monitorizarea video, să vedem ce spune legea. Pentru că supravegherea video se poate ciocni de dreptul la viață privată, vom defini acest termen. 

În Republica Moldova dreptul la viață privată este garantat prin art. 28 din Constituție și o serie de legi și acte internaționale importante, cum e art. 8 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), viața privată poate fi definită ca o totalitate de elemente ce formează identitatea unei persoane, precum numele, fotografia, integritatea fizică şi morală ale acesteia, dar și posibilitatea individului de a-şi dezvolta identitatea socială prin comunicarea cu semenii.

Care sunt limitele „vieţii private” în cadrul raporturilor de muncă?

Fiind în raporturi de muncă, salariatul așteaptă confidenţialitate din partea angajatorului cu privire la imaginea sa, comportamentele sale în cadrul organizației și comunicarea cu colegii.

Convorbirile telefonice efectuate de la locul de muncă, email-urile expediate și utilizarea internetului la locul de muncă, conform jurisprudenței CtEDO, se încadrează în viața privată a salariatului.

Nu este considerată o încălcare a dreptului la viața privată:

• supravegherea video deschisă a spațiilor publice;
• supravegherea video deschisă a spațiilor de lucru, dacă o astfel de intervenție în viața privată este necesară și argumentată, pentru buna exercitare a atribuțiilor de serviciu, cu consimțământul salariaților;
• supravegherea video ascunsă, dacă există o suspiciune întemeiată că salariatul a comis o infracţiune şi dacă o asemenea supraveghere este proporţională cu scopul investigării infracţiunii.

Ce au în comun viața privată și datele cu caracter personal?

Datele personale sunt considerate componente esențiale ale vieții private. De multe ori termenii „date personale” și „viața privată” sunt utilizați cu același înțeles.

Legea nr. 113 definește drept date cu caracter personal orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. Colectarea, înregistrarea, stocarea, utilizarea, transmiterea, dezvăluirea sau alte operațiuni de prelucrare a imaginilor prin mijloace video, care permit identificarea directă sau indirectă a persoanelor fizice, reprezintă prelucrarea datelor personale ce cade sub incidența acestei Legii.

Art. 46 din Codul Civil al RM consideră atingeri aduse vieții private: 

• captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spațiu privat, fără consimțământul acesteia; 
• ținerea vieții private sub observație, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;

Totodată, nu constituie o încălcare a dreptului la viață privată acele atingeri permise de lege sau tratatele internaționale la care Moldova este parte - cum e CEDO. Iar CEDO stabilește că se admite un amestec în viața privată în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora. 

În Moldova regula generală stabilește că salariatul trebuie să ofere consimțământul/acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Conform legii, acordul nu este necesar dacă supravegherea video:

• este făcută sau folosită pentru a exercita sau a proteja alte drepturi sau alte interese protejate de lege.
• este făcută în scopuri oficiale ori în cazul în care cineva execută un act public în interes public.
• este făcută în mulțime sau în timpul unui eveniment public.

În mediile în care intimitatea este o regulă esențială a activității (centrele de întreţinere şi tratament, săli destinate intervențiilor chirurgicale, consultațiilor medicale, cabine de probă, cabine de duş, toalete) este interzisă monitorizarea video. 

Dacă ne deranjează supravegherea video

Ce poate face salariatul dacă este deranjat de camerele de supraveghere video:

• Discută cu superiorul despre disconfortul creat de prezența camerelor de supraveghere. Dacă angajatorul acționează transparent, acesta va comunica motivul pentru care a plasat supraveghere video. Conform Art. 93 din Codul Muncii, salariatul are dreptul de a primi informaţia deplină despre datele sale personale şi modul lor de prelucrare pentru a asigura protecţia acestora;

Același articol prevede că, în scopul asigurării protecţiei datelor sale personale care se păstrează la angajator, salariatul are dreptul de a ataca în instanţă orice acţiuni sau inacţiuni ilegale ale angajatorului privind obţinerea, păstrarea, prelucrarea şi protecţia datelor sale personale.

• Consultă un specialist în protecția datelor cu caracter personal pentru a înțelege cum camerele de supraveghere îi încalcă sau protejează dreptul la viață privată.

Dacă chiar și după discuția cu angajatorul și luarea în calcul a contextului organizațional, salariatul consideră că nu există suficiente motive pentru supraveghere video, poate să înainteze o plângere la Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. 

În urma examinării plângerii, Centrul fie: constată lipsa încălcării sau, din contra, constată încălcarea legislației în domeniul protecției datelor cu caracter personal și dispune, în consecință, suspendarea, încetarea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, rectificarea, blocarea sau distrugerea datelor neveridice ori obținute ilicit. 

Dacă supravegherea video incriminează angajatul

Concedierea salariatului poate avea loc dacă se identifică o încălcare repetată a disciplinei muncii pe parcursul unui an sau o încălcare gravă a obligațiilor de muncă, așa cum scrie în art. 198 – 211(1) Codul Muncii al RM.

Angajatorul poate, prin intermediul supravegherii video, să depisteze o încălcare a disciplinei muncii sau o încălcare gravă a obligațiilor de muncă. În acest caz, însă, nu sunt de ajuns doar imaginile video pentru a concedia salariatul. Angajatorul este obligat să desfășoare o anchetă de serviciu, să constate încălcarea într-un proces verbal și apoi poate emite ordinul de concediere. Salariatul are dreptul să conteste ordinul de concediere în instanța de judecată. 

Angajatorul poate instala camere deschise și/sau ascunse. Pentru ca înregistrarea video ascunsă să poată fi utilizată de către angajator ca probă în judecată se ține cont de:

• relevanța intereselor implicate (de pildă: necesitatea angajatorului de a-și proteja dreptul de proprietate);
• limitarea în timp a acțiunii de supraveghere video ascunsă;
• restricționarea la un spaţiu limitat, accesibil publicului;
• datele vizuale obţinute să fie prelucrate de un număr limitat de persoane;
• informațiile obținute să fie utilizate numai în scopul modificării, încetării relaţiei de muncă şi în cadrul procedurii de judecată;
• prezintă o implicare minimă în viaţa privată a salariatului.

Se recomandă ca organizațiile ce au instalate sisteme de supraveghere video să elaboreze Regulamentul de utilizare a dispozitivelor de supraveghere video și Regulamentul de prelucrare a datelor cu caracter personal în sistemul de supraveghere video. Astfel, la angajare noul salariat face cunoștință cu aceste regulamente și înțelege motivele angajatorului. Existența regulamentelor și comunicarea transparentă îi oferă salariatului încrederea că angajatorul manifestă o atitudine protectoare și respectuoasă față de interesele sale și viața sa privată.

Dar supravegherea video, până la urmă, nu este despre a monitoriza pe cineva pentru a-l pedepsi în consecință. Camerele de supraveghere video pot fi esențiale pentru succesul afacerii, având în vedere beneficiile de a avea astfel de sisteme. Avantaje precum creșterea productivității, sporirea siguranței la locul de muncă vor avea un impact pozitiv asupra rezultatelor financiare pe termen lung. 

Recomandarea noastră în ceea ce privește supravegherea video este ca angajatorii să urmeze legile în vigoare și să implementeze cele mai bune practici de pe piața muncii.