Numărul milionarilor din Republica Moldova, în creștere
14-08-2026 184
Timp de citire: 1 min.

Numărul milionarilor din Republica Moldova, în creștere

Numărului persoanelor care au declarat venituri de peste 1 milion de lei în Republica Moldova este în creștere. Potrivit unui raport al Serviciului Fiscal de Stat, în 2025 au fost identificați 9.643 de milionari, cu 1.624 mai mulți decât în anul precedent. Aceștia au declarat venituri totale de 32,8 miliarde lei și un impozit calculat de 2,3 miliarde lei.

Totodată, raportul privind rezultatele prezentării declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru 2025, evidențiază evoluția veniturilor persoanelor fizice. Acestea au însumat 144,8 miliarde de lei, iar salariile au reprezentat aproape trei sferturi (73,5%) din totalul veniturilor declarate. Se remarcă, totodată, creșterea veniturilor din dividende și din creșterea de capital.

Veniturile raportate de contribuabili au ajuns la 776,5 miliarde lei, iar profitul declarat a crescut cu 24,7%, până la 76,3 miliarde lei. În același timp, valoarea pierderilor fiscale s-a redus cu 29,5%, iar numărul contribuabililor care au declarat pierderi a scăzut cu 15,7%.

Obligațiile declarate de persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător privind impozitul pe venit au însumat 8,4 miliarde lei, cu 15,1% mai mult decât în anul precedent. Cele mai mari contribuții la formarea acestora provin din comerț (32%), activități financiare și de asigurări (11%) și industria prelucrătoare (10%).

Dacă vrei să fii mereu la curent cu noutăți despre piața muncii – abonează-te la canalul nostru de Telegram!

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?