Profesorii care fac aluzii indecente, remarci cu tentă sexuală sau comentarii despre aspectul fizic și vestimentația elevilor riscă să fie concediați. Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării a aprobat o recomandare privind aplicarea Codului de etică al cadrului didactic în situații ce vizează manifestări cu caracter sexualizat, hărțuire și intimidare în instituțiile de învățământ.
Consiliul subliniază că expresiile cu conotație sexuală, aluziile indecente, comentariile sexualizate despre aspectul fizic sau vestimentația elevilor și alte comportamente care afectează demnitatea acestora sunt incompatibile cu standardele de conduită profesională ale cadrului didactic.
Invocarea caracterului de „glumă” nu justifică asemenea manifestări și nu înlătură răspunderea pentru faptele constatate.
Recomandarea prevede că persoanele cu funcții de conducere din instituțiile de învățământ trebuie:
Recomandarea a fost elaborată în urma examinării unei sesizări privind remarcile cu tentă sexuală adresate de un cadru didactic unei eleve, în fața colegilor de clasă. Instituția de învățământ a inițiat o cercetare internă și a instituit măsuri interimare de protecție.
Comisia de cercetare internă a confirmat remarca adresată elevei și a calificat-o drept umilitoare. Pe durata cercetării, cadrul didactic a fost înlocuit la clasa respectivă. Acestuia urmează să-i fie aplicată o sancțiune disciplinară.
Elevii și părinții pot sesiza asemenea situații administrației instituției de învățământ, consiliului de etică al instituției sau Consiliului de etică al MEC, la adresa de e-mail consiliu.etica@mec.gov.md.
Vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă pe piața muncii din Moldova? Abonează-te la canalul nostru de Telegram - aici publicăm zilnic cele mai recente știri.