Noi modificări ce țin de plata concediului și examenul medical la angajare. Cine are de câștigat?
19-11-2023 11134
Timp de citire: 1 min.

Noi modificări ce țin de plata concediului și examenul medical la angajare. Cine are de câștigat?

Cum va fi achitată indemnizația de concediu

Până în prezent, atunci când un salariat pleca în cocnediu, angajatorul era obligat să-i achite indemnizația de concediu cu cel puțin trei zile înainte de plecarea salariatului în concediu. Acum, conform noilor modificări aprobate de Guvern la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, angajatorul va putea achita indemnizația de concediu la o altă dată pe care o va agrea de comun acord cu angajatul. Însă, plata trebuie realizată nu mai târziu decât data achitării salariului pentru luna în care a fost acordat concediul.

Examenul medical la angajare nu va mai fi achitat de angajat

O altă modificare legislativă vizează procesul de angajare în domeniul alimentației publice. Persoanele care intenționează să obțină un post de muncă în această sferă vor putea efectua examenul medical la instituțiile medicale publice sau private, iar costurile vor fi acoperite din bugetul Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală. Astfel, actul eliberat de instituția medicală va înlocui fișa medicală individuală sau „pașaportul albastru medical”. 

Prin aceste modificări, Guvernul își propune să aducă un echilibru între drepturile și obligațiile angajatului și angajatorului. În opinia noastră, schimbarea ce vizează plata concediului nu va afecta substanțial raporturile de muncă, însă, dacă angajatul și angajatorul sunt în relații bune, aceștia ar putea agrea plata concediului în termeni convenabili ambelor părți. Totodată, este de apreciat că viitorii angajați în domeniul alimentației publice nu vor fi nevoiți să achite din buzunarul lor pentru realizarea examenului medical.

 

Tu ce crezi despre noile modificări - sunt în favoarea sau în detrimentul angajatului?

 

UPdate: Proiectul de lege care prevede aceste inițiative a fost votat în a doua lectură în 11 mai 2023 și curând urmează să intre în Monitorul Oficial, ulterior să fie pus în practică.

 
Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?