Ce trebuie să știi dacă ai SUB 18 ani și vrei să te angajezi
29-11-2023 41026
Timp de citire: 4 min.

Ce trebuie să știi dacă ai SUB 18 ani și vrei să te angajezi

 

Înainte să te angajezi, trebuie să fii bine informat în privința tuturor aspectelor de ordin legal și a celor legate de piața muncii, ca să nu riști să te trezești într-o situație neplăcută sau jenantă și, mai ales, să nu fii tras pe sfoară de către vreun angajator cu obraz mai gros. 

Vârsta legală care permite angajarea unui adolescent în câmpul muncii este de 16 ani. Acesta poate lucra până la 7 ore pe zi. Dacă părinții își dau acordul în scris, tânărul poate să muncească și de la vârsta de 15 ani. În acest caz, durata zilnică a timpului de muncă este de până la 5 ore

Cât ține de durata săptămânală a timpului de muncă, un adolescent cu vârsta de 15 – 16 ani poate lucra până la 24 de ore pe săptămână. În același timp, un tânăr cu vârsta între 17 și 18 ani – 35 de ore.

Revenind la prevederile legislației naționale, trebuie să menționăm că față de acordul părinților sau al reprezentanților legali necesar minorului cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani, pentru a se putea angaja în câmpul muncii, se înaintează anumite condiții:
a) acordul trebuie să fie prealabil sau, cel puțin, concomitent încheierii contractului individual de muncă;
b) acordul trebuie să fie special, adică să vizeze un anumit contract de muncă;
c) acordul trebuie să fie expres, adică să aibă forma scrisă.
În calitate de exemplu de acord al părților privind angajarea copiilor lor cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani propunem:

Declarație


Subsemnatul,____________, posesor al buletinului de identitate nr.______, domiciliat pe adresa___________, în calitate de părinte al minorului__________, îmi exprim acordul ca acesta să lucreze la angajatorul_________, în calitate de________, cu timp de muncă redus de___ ore pe zi. Precizez că am luat cunoștință de condițiile de muncă și sunt la curent cu prevederile Codului muncii cu privire la drepturile salariaților sub vârsta de 18 ani.

Data                      Semnătura

Lipsa acordului părinților sau a reprezentanților legali la încheierea contractului individual de muncă de către minorul cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani antrenează nulitatea contractului de muncă, deoarece art.84 alin.(1) CM dispune că nerespectarea oricăreia dintre condițiile stabilite de prezentul cod la încheierea contractului individual de muncă atrage nulitatea acestuia

 

Ce trebuie să știe tinerii înainte de a accepta un job:

#Articolul 253. Examenele medicale ale salariaţilor  în vîrstă de pînă la 18 ani

Salariaţii în vîrstă de pînă la 18 ani sînt angajaţi numai după ce au fost supuşi unui examen medical preventiv. Ulterior, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani, aceştia vor fi supuşi examenului medical obligatoriu în fiecare an.

Cheltuielile pentru examenele medicale vor fi suportate de angajator.

#Articolul 254. Norma de muncă a salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani

Pentru salariaţii în vîrstă de pînă la 18 ani norma de muncă se stabileşte, pornindu-se de la normele generale de muncă, proporţional cu timpul de muncă redus stabilit pentru salariaţii respectivi.

Salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani angajaţi după absolvirea gimnaziilor, liceelor, a şcolilor medii de cultură generală, a şcolilor profesionale polivalente şi a şcolilor de meseriiangajatorul le stabileşte norme de muncă reduse, în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu convenţiile colective şi cu contractul colectiv de muncă.

#Articolul 255. Lucrările la care este interzisă utilizarea muncii persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani

Este interzisă utilizarea muncii persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani la lucrările cu condiţii de muncă grele, vătămătoare şi/sau periculoase:

  • la lucrări subterane, 
  • lucrări care pot să aducă prejudicii sănătăţii sau integrităţii morale a minorilor (jocurile de noroc, lucrul în localurile de noapte, producerea, transportarea şi comercializarea băuturilor alcoolice, a articolelor din tutun, a substanțelor stupefiante şi toxice).

Nu se admite ridicarea şi transportarea manuală de către minori a greutăţilor care depăşesc normele maxime stabilite pentru ei.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

#Exemple de munci interzise minorilor sub vârsta de 18 ani sunt:

  • turnător oțel;
  • probator metal;
  • mașinist la cazane;
  • muncitori diverse profesii, cu atribuţii la toate etapele tehnologice de fabricare a antibioticelor, vitaminelor şi aminoacizilor, obţinuţi prin sinteză microbiologică;
  • asamblor piese şi articole, ungerea detaliilor pentru încălţăminte cu clei ce conţine dizolvanţi organici şi ungerea tălpii cu topitură fierbinte;
  • recepţioner pregătitor produse alimentare:
  • la producerea berii în încăperi de subsol, la recepţionarea lichidelor în producţia de parfumerie, la producerea lichiorului şi rachiului;
    prelucrarea tutunului şi mahorcii, fermentarea; 
  • muncitori diverse profesii, producerea tutunului, mahorcii şi fermentarea;
  • producţia de uleiuri eterice etc.

#De asemenea, sunt proscrise persoanelor mai tinere de 18 ani profesiile şi lucrările care ţin de ridicarea şi mutarea manuală a greutăţilor:

• pentru persoanele de ambele sexe în vârstă de la 14 până la 16 ani – orice greutate;
• pentru persoanele de ambele sexe de la 16 până
la 18 ani greutăţi de 2 kg (masa totală a greutăţilor mutate în timpul unui schimb de lucru nu trebuie să depăşească 700 kg);
• la executarea cărora, de rând cu lucrul de bază, sunt ridicate şi mutate manual greutăţi:
− pentru persoanele de ambele sexe în vârstă de la 14 până la 16 ani – greutăţi mai mari de 2 kg;
− pentru persoanele ambelor sexe în vârstă de la 16 până la 18 ani – mai mult de 4 kg.

Totodată, durata lucrărilor de mutare manuală a greutăţilor nu trebuie să depăşească o treime din schimbul de lucru, iar masa totală a greutăţilor mutate în timpul schimbului nu trebuie să depăşească pentru persoanele de ambele sexe cu vârsta de la 14 până la 16 ani – 175 kg; cu vârsta de la 16 până la 18 ani – 350 kg.

#Articolul 256. Interzicerea trimiterii în deplasare a  salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani

Se interzice trimiterea în deplasare a salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, cu excepţia salariaţilor din instituţiile audiovizualului, din teatre, circuri, organizaţii cinematografice, teatrale şi concertistice, precum şi din cele ale sportivilor profesionişti.

#Articolul 257. Garanţii suplimentare la concedierea salariaţilor în vîrstăde pînă la 18 ani

Concedierea salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani, cu excepţia cazului de lichidare a unităţii, se permite numai cu acordul scris al agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, respectîndu-se condiţiile generale de concediere prevăzute de prezentul cod.

Unde găsiți locuri de muncă potrivite pentru minori? Bineînțeles că pe delucru.md. Înainte de toate, asigurăte că ai un CV, iar dacă încă nu îl ai, îl poți face chiar acum accesând acest tool: CV Creator. 

 

În ce rubrici să-ți cauți de lucru? Le găsești mai jos. 

  1. Locuri de muncă pentru elevi.
  2. Locuri de muncă remote/ lucru de acasă
  3.  Locuri de mucă fără experiență 
  4. Locuri de muncă sezoniere

 

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?