„Merit mai mult”: 5 recomandări pentru a negocia cu succes salariul dorit
25-11-2023 3018
Timp de citire: 3 min.

„Merit mai mult”: 5 recomandări pentru a negocia cu succes salariul dorit

Ai ajuns într-un moment din cariera ta în care simți că meriți un salariu mai mare? Sau simți că salariile nu au fost ajustate după volumul de muncă, inflație, costul mediu al vieții? Pentru astfel de situații (și nu doar) am scris acest articol. 

Din start explicăm că ne referim la situația când angajatul își păstrează funcția și cerințele jobului așa cum sunt. Dacă angajatul este rugat să facă mai mult, să ia în responsabilitatea sa mai multe activități, este de la sine înțeles că salariul trebuie ajustat cerințelor. Noi, însă, ne referim la situația când angajatul își face munca bine și cu entuziasm și consideră că i se cuvine mai mult decât primește. 

Ce să faci înainte de a cere o mărire de salariu

O mărire de salariu trebuie să aibă în spate argumente solide. Ea trebuie să fie rezonabilă și realistă: angajatorul nu poate oferi o mărire mai mare de 10-15%, de regulă, pentru că ar fi inechitabil față de ceilalți angajați. 

O mărire de salariu poate fi făcută nu atunci când angajatul face „mai mult”, dar „mai bine”. De exemplu, cerințele unui job în vânzări pot rămâne aceleași: angajatul să vândă produsele companiei cât mai multor oameni. El poate cere o mărire de salariu dacă în ultimele luni volumul vânzărilor a crescut, dacă el a devenit mai profesionist, dacă a stabilit o bună rețea de leaduri, etc. A-i cere să își asume alte responsabilități înseamnă că și funcția se schimbă și, automat, și salariul va fi ajustat. De aceea, ne vom concentra pe situația când ești bun în ceea ce faci și consideri că salariul tău merită revizuit.

Ca angajat, înainte de a cere o mărire de salariu:

  • Pregătește o listă de argumente obiective de ce meriți mai mulți bani: cifre, recenzii, o dinamică ascendentă, un volum mai mare de muncă, etc. 
  • Analizează piața și ce salarii se oferă;
  • Analizează starea companiei și dacă poate să ofere mai mult;
  • Pornește cu o atitudine pozitivă.
Primește cele mai noi articole direct
în inbox

5 recomandări bune atunci când ceri un salariu mai mare

  1. Comunică clar. Stabilește care e salariul și beneficiile dorite și comunică-le transparent angajatorului. Dacă tot te-ai apucat să negociezi, asumă-ți că va trebui să spui cât mai exact ce așteptări ai și că angajatorul nu poate intui de ce ai nevoie. Sfiala nu te ajută nici când negociezi, pentru că oferi impresia greșită că te vei mulțumi cu puțin sau vei renunța la o mărire. Așadar, cere cât mai clar și fii ferm. 
  2. Dacă presupui că angajatorul va refuza, gândește-te ce contraargumente să-i oferi. Majoritatea din noi ne așteptăm să fim respinși sau lăsați fără un răspuns clar când pomenim de salarii mai mari. Ăsta e și motivul pentru care oamenii ezită s-o facă. Încearcă să anticipezi eventualele obiecții ale angajatorului - aici pot să-ți prindă bine informațiile despre companie, bugetul, cifra de vânzări, etc. În linii mari, angajatorul trebuie să înțeleagă de ce rolul tău e atât de important și merită mai bine remunerat. 
  3. O cerere de a mări salariul trebuie precedată de o perioadă tare bună la muncă. Dacă te simți cu „musca pe căciulă” că-n ultimele săptămâni munca n-a mers chiar bine, ar fi straniu să inițiezi o astfel de conversație. Dacă activitatea și reușitele tale confirmă că îți faci munca foarte bine, e logic să vrei mai mult. Evident, nu e vorba de 2 zile în care ți-ai îndeplinit la timp sarcinile, ci de săptămâni sau chiar luni în care ai excelat la ceea ce făceai și dinamica e una crescătoare. 
  4. Înarmează-te cu răbdare. E foarte posibil că angajatorul nu a planificat o mărire de salariu și nu a prevăzut un buget în acest scop. O mărire de salariu e o chestie mai serioasă decât bonusul, de exemplu, care se dă o singură dată, și presupune costuri adiționale pe termen lung, taxe și impozite. Dacă angajatorul este dispus să negocieze salariul, dar are nevoie de timp (3-4 luni) pentru a pune asta în practică, nu-ți pierde răbdarea și oferă-i acest timp.
  5. Cultivă abilități noi sau întărește-le pe cele deja avute. E un mare plus dacă pe parcursul aflării tale în companie ai crescut și te-ai dezvoltat nu doar în cifre. Contează și cunoștințele acumulate, capacitățile, nivelul mai bun de înțelegere al mediului de lucru. E util tot ce poate confirma că există un progres când inițiezi o discuție despre salariu. 

E important să menționăm: nu amenința cu plecarea sau că colegul e mai bine plătit. Chiar dacă e adevărat, poate suna manipulator și neprofesionist. Dacă într-adevăr îți dorești mai mult decât angajatorul poate oferi, poți discuta despre demisie atunci când ai fost refuzat de mai multe ori și înțelegi că trebuie să pui prioritate pe ce e mai bine pentru tine. Succes la negociere!

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?