Învățământul dual, implementat și în universități!
25-09-2024 1560
Timp de citire: 1 min.

Învățământul dual, implementat și în universități!

Începând cu anul viitor de studii, învățământul dual va fi extins în universități. Aceasta va permite studenților din anul III sau IV, de la specialități precum marketing și logistică, pedagogie, inginerie sau IT, să îmbine studiile cu activitatea într-o companie/organizație. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către cabinetul de miniștri.

În acest mod, autoritățile încearcă să asigure relevanța studiilor, inclusiv a celor universitare, pentru piața muncii

...

Dan Perciun

Ministrul Educației și Cercetării

„Prin aprobarea regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea învățământului dual în învățământul superior, vom oferi studenților noștri posibilitatea să lucreze în companii, și totodată, să învețe, fiind salarizați. Totodată, timpul petrecut la locul de muncă va fi contabilizat din contul studiilor pe care le desfășoară”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, în cadrul ședinței de Guvern. 

Obiectivul principal al acestei prevederi este să contribuie la o mai mare angajabilitate în câmpul muncii după încheierea studiilor universitare, la creșterea relevanței programelor de studii și racordarea acestora la piața muncii. Această practică este implementată cu succes în învățământul vocațional tehnic din țară, unde peste 1.600 de elevi lucrează și învață simultan.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?