Numărul locuitorilor din regiunea transnistreană, care beneficiază de asigurare medicală pe malul drept al Nistrului, a crescut cu aproape 27%, în prima jumătate a anului. Este vorba despre 32.000 de persoane, dintre care peste 7.800 au statut de angajat. Alți aproape 22.000 de oameni sunt asigurați de Guvern, iar aproximativ 2.000 de persoane s-au asigurat, în mod individual, în sumă fixă. Biroul politici de reintegrare susține că această creștere demonstrează sporirea încrederii în sistemul medical de pe malul drept al Nistrului.
„La 31 decembrie, 2023, pe lista medicilor de familie din instituțiile medico-sanitare care prestează asistență medicală primară în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală erau luați la evidență 23.075 persoane din raioanele de est ale țării și mun. Bender, cetățeni ai Republicii Moldova. Astfel, se poate constata că numărul de persoane din regiune asigurate pe malul drept a crescut cu aproape 27% timp de 6 luni, ceea ce relevă gradul sporit de încredere al locuitorilor din regiune pentru sistemul medical de pe malul drept al Nistrului și necesitatea de a obține servicii medicale de calitate”, declară Biroul politici de reintegrare într-un comunicat de presă.
Totodată, aproape 196 de mii de cetățeni moldoveni cu domiciliul în regiunea necontrolată de autoritățile constituționale nu au poliță de asigurare medicală obligatorie. De medicamente și de dispozitive medicale compensate au beneficiat 3.560 persoane din raioanele de Est și mun. Bender, pentru care din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost achitate 5,55 mln. de lei.
Deținătorii poliței beneficiază de o serie de servicii medicale gratuite, inclusiv asistență medicală urgentă și primară, medicamente compensate, spitalizare, intervenții chirurgicale. Persoanele care nu sunt angajate și nici asigurate de Guvern sunt obligate să achite prima de asigurare în mod individual, în primele trei luni ale anului, beneficiind și de reduceri.