De ce să aplici la Polilingua, compania care (te) merită 
01-12-2021 3480
Timp de citire: 4 min.

De ce să aplici la Polilingua, compania care (te) merită 

Când te gândești la o companie care a atins majoratul pe piața din Moldova, te întrebi inevitabil dacă acesteia i-a reușit să se adapteze, să se reinventeze și să țină în permanență mâna pe pulsul schimbărilor copleșitoare la care suntem martori cu toții. 

Ei bine, companiei autohtone de care va fi vorba în acest articol i-a izbutit. PoliLingua reușește din 2002, când și-a făcut apariția pe piață cu pași mici, dar fermi, să furnizeze neobosit servicii de traducere în toate colțurile lumii și, cel mai important, să progreseze constant. 

Conectând peste 15 000 de translatori de pe întreg mapamondul, specializați în peste 40 de limbi și dialecte, cu cei care doresc să beneficieze de servicii de traducere profesioniste și rapide, Polilingua construiește punți între oameni, țări, companii, instituții. 

Cum Polilingua face asta? Am fost direct la sursă, ca să zicem așa, pentru a afla răspunsul. 

Ne aflăm în sediul din Chișinău al companiei și primul lucru care ne-a atras atenția e biroul spațios și confortabil. Cristina Voilenco, manager HR și administrativ și ghidul nostru de astăzi, ne povestește cum au renovat oficiul chiar anul acesta, unul din motive fiind faptul că e important ca, după pandemie și lucrul remote, oamenii să se întoarcă într-un mediu de muncă în care să se simtă cu adevărat bine.

...

Iată ce alte beneficii și bonusuri faine mai oferă Polilingua angajaților săi:

  • Un program flexibil de muncă, divizat în trei ture de activitate. Poți să alegi programul potrivit ție și ritmului tău de viață, fără să te simți presat să te trezești cu noaptea-n cap și să fugi la birou prin ambuteiaje;
  • Regim de lucru hibrid. La Polilingua poți combina cu ușurință lucrul remote, din confortul casei tale sau de unde simți tu că e mai bine pentru tine, cu cel de la birou, așa cum considerați tu și echipa ta că e potrivit pentru voi. 
  • Zile suplimentare de concediu. Deși PTO (paid time off) este un concept relativ nou pe piața muncii din Moldova, Polilingua a reușit să-l implementeze cu succes de ceva timp. Ce presupune asta? Că, pe lângă cele 28 de zile de concediu prevăzute de lege, compania îți mai oferă încă 10 zile din contul ei (da, ai auzit bine) atunci când ai nevoie - din motive personale, de sănătate sau pentru că simți că ești aproape de burnout, de exemplu. Și nu, pentru asta nu trebuie să scrii cereri cu săptămâni înainte, pe care să le aștepți examinate.
  • Deși sunt un must-have în toate companiile, n-am vrut să lăsăm deoparte nici celebrele snacksuri, fructe, ceai și cafea pentru angajați, mai ales că ne-am convins pe propriile papile gustative că au o cafea într-adevăr delicioasă.

...

Cel mai prețios beneficiu pe care-l poate oferi o companie este, însă, încrederea oferită angajaților în a-și face munca și a excela spre binele propriu și al companiei - anume așa cum simt ei că este corect. Aceasta a fost impresia de bază pe care am avut-o în urma vizitei la Polilingua și discuțiilor cu membrii companiei - fie că era vorba de specialiști vânzări sau de administrație. 

Polilingua valorifică autonomia fiecărui angajat și îi oferă timp, spațiu și oportunități de creștere aproape nelimitată, precum și posibilitatea de a avea un câștig mai mult decât decent și libertate în gestionarea propriei activități profesionale - toate astea cu suportul echipei și team leaderilor. E o practică sau, mai bine zis, un asset valoros, dezvoltat în ani de activitate, de efort comun și încă prea puțin răspândit pe piața muncii din Moldova. 

Și ca să fie și mai convingători - deși pe noi ne-au convins din prima - angajații Polilingua au fost tare receptivi în a împărtăși experiența lor de lucru în companie:

...Tatiana Cotelea, sales manager: „Am locuit un timp peste hotare și la un moment dat am decis să revin și să-mi încerc norocul acasă. Am accesat delucru.md, am aplicat la Polilingua, iar după interviu mi s-a oferit acest job. Mi-au plăcut din start oamenii pe care i-am cunoscut, atmosfera, cum a avut loc interviul și am acceptat din prima oferta de lucru. 

Sunt aici de 2 ani și datorită managementului și îndrumării oferite, am reușit să am rezultate de care sunt mândră: să aduc mulți clienți noi, am ajuns să lucrez la proiecte interesante și să dezvolt noi skilluri. Eu sunt mai introvertă, iar datorită acestui job am reușit să fiu mai deschisă, mai extrovertită - și asta grație echipei, în primul rând, care e super prietenoasă și gata mereu să sară în ajutor. Aici, pe lângă vânzări, mereu înveți și afli ceva nou, pentru că încerci să intri în esența fiecărui proiect abordat, să înțelegi în ce constă serviciile de care are nevoie fiecare client.”

...Și pentru că au un departament de marketing care se dezvoltă foarte activ și în care se investește mult, ne-a povestit experiența lui și digital marketing managerul Vlad Bunu: ”Sunt aici de un an și jumătate și cel mai fain e că din start mi s-a oferit un carte blanche de a face în poziția mea ceea ce eu consider potrivit. Am început să mă aprofundez mult în PPC (pay-per-click marketing), Google Ads, Facebook Ads, paralel făceam SEO, Traffic management, toate astea fiind domenii de mare interes pentru mine”. La întrebarea cum se simte la Polilingua, Vlad a răspuns genial de simplu: „Mă simt perfect aici.” Lui Vlad i-a reușit să-și dezvolte potențialul într-atât, încât primește cel puțin o dată pe lună o ofertă din altă parte, însă nici gând nu are să accepte vreuna din ele. Și asta pentru că, spune el, i-a reușit la Polilingua să atingă echilibrul perfect dintre remunerare, creștere în domeniul ales, autonomie și satisfacție personală. Ce altceva să-ți mai dorești de la un job?

Și pentru că tot veni vorba de joburi, iată ofertele fierbinți de la Polilingua:

Mai multe despre ofertele de muncă de la Polilingua și despre companie poți vedea chiar pe site-ul lor: www.polilingua.md

Deci, ce zici, APLICI?

Caută un loc de muncă după:
Patricia Mihailă
Publicat de către
Patricia Mihailă
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?