Ești în căutarea unui loc de muncă sau vrei să-ți schimbi jobul sau chiar domeniul de activitate, dar nu știi cât de pretențioși sunt angajatorii și ce își doresc cu adevărat de la candidați? Ei bine, suntem aici pentru mai multe sfaturi și sugestii. Angajatorii moldoveni au fost întrebați de autorități ce așteptări au față de viitorii lor angajați. Cei mai mulți dintre ei apreciază comunicarea eficientă, abilitățile de a lucra în echipă și de a soluționa problemele apărute în procesul de muncă, dar și competențe digitale. Mai multe detalii, află din articol.
Competențele angajaților devin tot mai importante pentru funcționarea eficientă a întreprinderilor și instituțiilor, reflectând tendințele de dezvoltare ale pieței muncii. Așa cum este și firesc, diferențele între așteptările angajatorilor față de persoanele cu calificări medii și înalte rămân semnificative.
Conform datelor oficiale, în ultimii trei ani, structura cererii de forță de muncă pe ocupații și calificări a trecut printr-o transformare rapidă și semnificativă. Cererea pentru ocupațiile ce necesită calificări înalte și joase crește rapid, în timp ce interesul pentru profesiile ce necesită calificări medii este în declin.
Ponderea locurilor de muncă noi, destinate specialiștilor cu calificări înalte a crescut semnificativ, de la 26,9% în 2023 - la 31,8% în 2025 din totalul locurilor noi de muncă planificate. De altă parte, locurile de muncă ce necesită calificări joase și-au dublat ponderea în aceeași perioadă, crescând de la 9,4% în 2023 - la 18,5% în 2025. În contrast, ponderea joburilor ce necesită calificări medii a înregistrat un declin constant, ceea ce subliniază o schimbare structurală în preferințele angajatorilor.
Pentru a înțelege mai bine ce vor, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă a chestionat 2.848 de angajatori din diverse activităţi economice, dintre care 74% din sectorul privat, 19% din cel public şi 7% cu altă formă de proprietate, ponderea cea mai mare constituind angajatorii micro şi mici - 67%. Aceștia au evaluat importanța unui set de competențe și cunoștințe esențiale pentru funcționarea eficientă a întreprinderii sau instituției lor. Te invit să descoperim împreună ce își doresc angajatorii de la angajați în acest an.
Competențele profesionale devin o provocare tot mai mare pentru angajatori, fiind percepute ca principalul obstacol în calea funcționării eficiente a întreprinderilor și instituțiilor.
Lipsa competențelor profesionale specifice locului de muncă este identificată de cel mai mare număr de angajatori ca barieră majoră, procentul acestora crescând de la 28,7% în 2021 - la 32,7% în 2024. Astfel, această competență este considerată drept cea mai critică pentru activitatea organizațiilor. Impactul real este și mai amplu. Dacă includem și angajatorii care au plasat această competență pe locul doi ca obstacol, proporția celor afectați ajunge la aproximativ 50%. Acest fapt subliniază importanța vitală a competențelor profesionale în succesul operațional al întreprinderilor.
Competențele sociale, cum ar fi abilitățile de lucru în echipă și gestionarea conflictelor, sunt considerate alte provocări semnificative. În ambele cazuri, aproximativ 25% dintre angajatori au menționat lipsa acestor competențe ca fiind a doua sau a treia barieră importantă pentru buna funcționare a activității lor. Angajatorii pun accent tot mai mare pe soft skills deoarece:
Competențele sociale fac diferența dintre un angajat bun și unul cu adevărat valoros. Aceste constatări evidențiază o nevoie crescândă de investiții în dezvoltarea competențelor profesionale și sociale ale angajaților.
Cunoașterea unei limbi străine este foarte importantă pentru un angajat, mai ales într-o piață a muncii tot mai globalizată, deoarece îi oferă oportunitatea să comunice mult mai eficient și să interacționeze mai ușor cu clienții, colegii sau partenerii din alte țări. În unele sectoare, precum IT, turism, sănătate sau servicii, limba engleză este aproape obligatorie.
Chiar dacă jumătate dintre angajatorii chestionați consideră că limbile străine nu sunt esențiale pentru un angajat, această competență a înregistrat cea mai mare creștere relativă, de aproape 10 puncte procentuale, de la 28% în 2021 - la 38% în 2024. Acest avans subliniază o tendință tot mai pronunțată de valorizare a cunoașterii limbilor străine în mediul profesional.
Cererea de competențe este într-o continuă schimbare, iar în 2025 se așteaptă o creștere semnificativă a cerințelor pentru ocupații cu înaltă calificare, cum sunt cele din domeniul tehnologic. În schimb, profesiile cu calificări medii vor înregistra o scădere. În acest context, angajatorii pun tot mai mult accent pe competențele angajaților, în special pe abilitățile de învățare continuă și de adaptare la schimbările rapide ale pieței muncii. Totodată, se evidențiază polarizarea cererii nu doar pentru competențe înalte, dar și a competențelor de bază.
Formarea continuă a angajaților rămâne o prioritate pentru majoritatea angajatorilor, fiind considerată un mijloc esențial pentru îmbunătățirea cunoștințelor și competențelor forței de muncă. Aproximativ 60% dintre angajatori apreciază importanța dezvoltării competențelor angajaților prin formare continuă, în pofida unei ușoare scăderi a acestei ponderi în ultimii trei ani.
Totuși, doar 14% dintre angajatori consideră că formarea continuă nu este importantă pentru performanța angajaților, în timp ce restul, adică 28%, fie nu au o opinie clară, fie nu s-au decis încă asupra acestui aspect. Acest lucru subliniază faptul că, deși majoritatea angajatorilor recunosc valoarea formării continue, există încă spațiu pentru consolidarea acestui proces.
Cererile pentru competențele digitale sunt în creștere, în special în domenii cu calificări înalte. Transformarea digitală devine un factor-cheie al succesului pe termen lung pentru companiile din mai multe domenii, iar angajatorii sunt gata să investească din ce în ce mai mult în formarea profesională a angajaților lor. În paralel, cerințele pentru competențele digitale de bază, precum utilizarea eficientă a platformelor online, sunt în creștere în toate sectoarele economiei, iar angajatorii sunt din ce în ce mai conștienți de importanța acestor abilități.
Între 2021 și 2024, s-a observat o creștere semnificativă a ponderii angajatorilor care consideră competențele digitale cruciale atât pentru angajații cu calificări medii și înalte, cât și pentru cei cu calificări mai joase. Astfel, un număr tot mai mare de angajatori subliniază necesitatea ca personalul să posede abilități digitale relevante pentru cerințele postului.
Cu toate acestea, nivelul așteptărilor diferă semnificativ între categoriile de angajați. În cazul persoanelor cu calificări medii și înalte importanța competențelor digitale a fost recunoscută de 83% dintre angajatori în 2021, iar această pondere a crescut la 87% în 2024. Pentru muncitori, persoanele cu calificări mai joase, deși așteptările angajatorilor rămân mai scăzute, s-a înregistrat o creștere semnificativă a ponderii celor care apreciază competențele digitale, de la 12% în 2021- la 21% în 2024. Această tendință reflectă o schimbare clară în percepția angajatorilor, care recunosc tot mai mult că aptitudinile digitale reprezintă un pilon de bază pentru eficiența operațională și competitivitatea pe piață, indiferent de nivelul de calificare al angajaților.
Așteptările angajatorilor în privința competențelor digitale sunt strâns legate de ocupația și nivelul de calificare al angajaților. Cu cât nivelul de calificare al postului este mai ridicat, cu atât importanța competențelor digitale devine mai mare. Astfel, în medie, 65% dintre angajatori consideră competențele digitale esențiale pentru locurile de muncă ce necesită calificări înalte.
Pentru pozițiile care implică calificări medii, 40% dintre angajatori le consideră necesare. În schimb, pentru locurile de muncă ce necesită calificări joase, doar 14% dintre angajatori apreciază competențele digitale ca fiind relevante. Aceste date subliniază diferențele semnificative în așteptările angajatorilor față de competențele digitale, în funcție de complexitatea și cerințele ocupației.
Creșterile cele mai mari au fost înregistrate pentru muncitori, reflectând o schimbare de percepție și recunoașterea tot mai amplă a relevanței competențelor, chiar și în cazul angajaților cu calificări mai reduse. La specialitățile cu calificări înalte se evidențiază creșterea în importanță a cunoștințelor limbilor străine. Astfel, nivelul de competențe al angajaților, indiferent de poziția lor în ierarhia organizațională, devine un factor esențial pentru performanța întreprinderilor și instituțiilor, adaptându-se tot mai mult la cerințele pieței moderne a muncii.
Totodată, percepția angajatorilor asupra competențelor absolvenților din învățământul superior, mediu de specialitate sau secundar profesional s-a îmbunătățit în perioada analizată. Ponderea angajatorilor care consideră că acești absolvenți sunt bine pregătiți pentru piața muncii a crescut de la 28% în 2021 - la 36% în 2024. Cu toate acestea, majoritatea angajatorilor continuă să evalueze competențele absolvenților ca fiind la un nivel mediu. Acest lucru indică necesitatea unei mai bune alinieri între oferta educațională și cerințele pieței muncii pentru a răspunde mai bine nevoilor întreprinderilor.
Competențele digitale de bază, cum ar fi operarea unui computer, navigarea pe internet și gestionarea fișierelor, sunt considerate necesare de aproape toți angajatorii. Indiferent de nivelul de calificare al angajaților, există o așteptare generalizată ca aceștia să dețină aceste abilități esențiale.
În jur de 92% din angajatori consideră ca angajații săi urmează să posede astfel de competențe digitale de bază. Totodată, 80% dintre angajatori pun un accent deosebit pe competențele de comunicare digitală, precum utilizarea emailului, mesageriei instantanee sau participarea la conferințe video, precum și pe utilizarea aplicațiilor de tip MS Office sau a echivalentelor acestora. În cazul competențelor digitale avansate, cum ar fi analiza datelor sau soluționarea problemelor complexe, acestea sunt cerute în special pentru pozițiile ce implică calificări medii și înalte, unde nivelul tehnologic și cerințele funcției sunt mai ridicate.