40 sau 48. Câte ore, de fapt, trebuie și poți lucra pe săptămână?
25-03-2024 4406

40 sau 48. Câte ore, de fapt, trebuie și poți lucra pe săptămână?

Subiectul despre durata medie și maximă a timpului de muncă pe săptămână trezește incertitudine printre salariați. Legislația prevede clar că limita nu poate trece de 48 de ore pe săptămână. Dar, în ce situații se aplică 40 de ore și în care 48? Răspunsul la aceasta, dar și alte întrebări legate de durata normală a timpului de muncă îl aflăm cu ajutorul Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova. 

Cum se aplică corect prevederile legislației muncii?

Art. 95 din Codul Muncii definește clar noțiunea de „timp de muncă”. Astfel, potrivit legislației muncii, timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul intern al unității, dacă este elaborat și aprobat de angajator, cu contractul individual şi cu cel colectiv de muncă, îl foloseşte pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă. Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână. În situații excepționale, legate de declararea stării de urgență, de asediu și de război sau de declararea stării de urgență în sănătate publică, autoritățile competente de gestionarea stării respective pot prevedea pentru unele categorii de salariați o altă durată a timpului de muncă.

Totuși, prin Legea nr. 243/2022 au fost operate modificări esențiale la Codul Muncii. Conform art. 104 (alin. 5¹) din Cod, durata maximă a timpului de muncă a salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele de muncă suplimentară. Ca excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele de muncă suplimentară, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

Astfel, din conţinutul prevederilor legale se prezumă că în caz de prestare în cadrul entităţii a muncilor suplimentare, conform cerințelor imperative ale art. 104 din Codul Muncii (aceste munci supraprogram constituind, în fond, o abatere de la intervalul normal al timpului de lucru), durata maximă a timpului sumar de muncă al acestor lucrători, implicați legitim în prestarea munci­lor suplimentare, de regulă, nu poate depăşi, în total, plafonul de 48 de ore pe parcursul săptămânii lucrătoare, incluzând în această limită avansată și orele de muncă suplimentară. 

„Totodată, durata timpului de muncă, ce include şi orele de muncă suplimentară (prestată conform cerinţelor imperative ale art. 104 din Codul Muncii), poate fi prelungită de angajator, ca excepţie, peste 48 de ore pe parcursul unor săptămâni lucrătoare (de ex, până la 60 de ore), cu condiţia că media orelor de muncă, calculate pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână, adică media orelor lucrate sumar în limitele duratei normale a timpului de muncă, plus a celor supraprogram pe parcursul acestor 4 luni, oricum nu trebuie să depăşească plafonul maxim admis de 48 de ore săptămânal”, precizează Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova.

Dacă în cadrul entităţii sau a subdiviziunilor ei structurale, ori la unele locuri de muncă nu se prestează munci suplimentare, conform cerinţelor din Codul Muncii, nu există necesitatea obiectivă pentru prestarea acestora, atunci evident, nu există temeiuri juridice pentru aplicarea duratei maxime a timpului de muncă pentru salariaţii vizaţi, de până la 48 de ore pe parcursul săptămânii lucrătoa­re. Salariaţii neantrenaţi în prestarea muncilor suplimentare vor activa conform art. 95 (alin. 2) din Codul Muncii, în condiţiile duratei normale a timpului de muncă, ce nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână.

„Pentru aplicarea corectă a prevederilor legale, explicate mai sus, este necesar ca angajatorul să respecte concomitent cerinţele art. 104 (alin. 5) din Codul Muncii, ce stabilesc că la solicitarea angajatorului, salariații pot presta munca în afara orelor de program, în limita doar a 240 de ore într-un an calendaristic, ceea ce constituie în medie câte 20 de ore pe lună: (240:12= 20)”, declară membrii FSCRE.

Totodată, legislaţia muncii nu reglementează posibilitatea prestării muncilor în afara orelor de program (muncilor suplimentare) la solicitarea sau iniţiativa salariaţilor. Prevederile Codului Muncii, care preved că la solicitarea angajatorului, salariații pot presta munca în afara orelor de program în limita a 240 de ore într-un an calendaristic, derivă din Directiva Uniunii Europene „Privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru”, conform căreia, în funcţie de necesităţile de protecţie a sănătăţii şi securității lucrătorilor, timpul mediu de lucru pentru fiecare perioadă de 7 zile, inclusiv orele suplimentare, nu trebuie să depăşească 48 de ore.

Federația Sindicatelor consideră că art. 104 (alin. 5) din Codul Muncii contravine altor cerinţe legale, existente la acest subiect, stabilite de:

  • art. 43 (alin. 3) din Constituţia Republicii Moldova, care stabilește că durata săptămânii de muncă este de cel mult 40 de ore;

  • Convenţia OIM nr. 47 cu privire la reducerea timpului de lucru până la 40 de ore pe săptămână, la care țara noastră este parte (ratificată prin Hotărârea Parlamentului nr. 1330/1997) ce garantează săptămâna lucrătoare de 40 de ore, aplicată astfel încât să nu reducă nivelul de trai;

  • art. 95 (alin. 2) din Codul Muncii ce prevede că durata normală a timpului de muncă al salariaţilor nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână;

  • Convenţia colectivă (nivel naţional) nr. 2/2004 „Timpul de mun­că şi timpul de odihnă”,  conform căruia, durata normală a timpului de muncă este de 40 de ore pe săptămână.

În 2022, autoritățile au propus ca limita orelor de muncă suplimentară să fie extinsă până la 400 de ore într-un an calendaristic. În urma sesizărilor și criticilor sindicatelor, a fost stabilit termenul de 240 de ore într-un an calendaristic. 

Care este durata normală a timpului de muncă?

Durata normală a muncii reprezintă perioada timpului de muncă stabilită în temeiul Constituţiei ţării, care cuprinde numărul de ore pe săptămână (40 de ore) peste care, orice muncă prestată de salariat, de regulă, necesită respectarea unor condiţii speciale (acordul scris al acestuia, remunerarea în cuantumuri sporite pentru ore suplimentare și altele).

Art. 98 din Codul Muncii stipulează clar că repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă şi constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. La unităţile unde, ținându-se cont de specificul muncii, introducerea săptămânii de lucru de 5 zile este neraţională, se admite, ca excepţie, stabilirea, prin contractul colectiv de muncă şi/sau prin regulamentul intern al unității, dacă este elaborat și aprobat de angajator, a săptămânii de lucru de 6 zile cu o zi de repaus. Repartizarea timpului de muncă se poate realiza şi în cadrul unei săptămâni de lucru comprimate din 4 zile sau 4 zile şi jumătate, cu condiţia ca durata săptămânală a timpului de muncă să nu depăşească durata maximă legală prevăzută de legislația muncii. 

Angajatorul care introduce săptămâna de lucru comprimată are obligaţia de a respecta dispoziţiile speciale cu privire la durata timpului zilnic de muncă al femeilor şi tinerilor. Timpul săptămânii de lucru, regimul de muncă, durata programului de muncă (al schimbului), timpul începerii şi terminării lucrului, întreruperile, alternarea zilelor lucrătoare şi nelucrătoare se stabilesc prin regulamentul intern al unității, dacă este elaborat și aprobat de angajator, şi prin contractul colectiv şi/sau prin contractele individuale de muncă.

Potrivit Convenţiei colective (nivel naţional) nr. 2/2004, durata normală a timpului de muncă include: 

  • pregătirea locului de muncă pentru  începerea activităţii;
  • îndeplinirea obligaţiilor de muncă;
  • refacerea capacităţii de muncă în timpul programului de muncă, în legătură cu condiţiile climaterice deosebite, eforturi  fizice şi alţi factori, care se stabilesc în actele normative ale unităţii, în  contractele colective sau individuale de muncă;
  • timpul staţionării în aşteptarea dispoziţiei despre începutul activităţii;
  • timpul aflării la unitate în cazul  deplasării organizate la locul de muncă;
  • timpul destinat igienei personale în cazul muncilor insalubre, cu durata stabilită în regulamentul intern al unităţii sau în contractul colectiv de muncă;
  • timpul destinat îmbrăcării şi dezbrăcării echipamentului individual de protecţie, cu durata stabilită în regulamentul intern al unităţii sau în contractul colectiv de muncă.

Angajatorul este obligat să acorde femeilor însărcinate timp liber pentru a merge la examenele medicale prenatale, care se include în timpul de muncă. Convenţiile colective (nivel teritorial sau ramural) şi contractele colective de muncă pot prevedea şi alte perioade de timp care se includ în durata normală a timpului de muncă. Pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vârstă, starea sănătăţii, condiţiile de muncă şi alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi contractul individual de muncă, art. 96 din Codul Muncii stabileşte durata redusă a timpului de muncă.

Tipul săptămânii de lucru, precum şi regimul de muncă: durata programului de muncă (al schimbului), timpul începerii şi terminării lucrului, întreruperile, alternarea zilelor lucrătoare şi nelucrătoare, se stabilesc prin regulamentul intern al unităţii şi prin contractul colectiv şi/sau prin contractele individuale de muncă.

Durata zilnică maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 10 ore în limitele duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână. Cu titlu de excepţie, pentru anumite genuri de activitate, unităţi sau profesii, potrivit art. 100 (alin. 6) din Codul Muncii, se poate stabili, prin convenţie colectivă, o durată zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore.

În această ordine de idei, partenerii sociali au ataşat la Convenţia colectivă Lista profesiilor pentru care se permite durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore, urmată de o perioadă de repaus de cel puţin 24 de ore.

„Legislația prevede şi programe flexibile de muncă. Art.1011 din Codul Muncii, în redacţia Legii nr. 115/2020 dispune, în acest sens că, programele flexibile de muncă se stabilesc de către angajator de comun acord cu salariatul, la solicitarea acestuia, dacă această posibilitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern al unității sau în alt act normativ la nivel de unitate”, explică Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice din Republica Moldova.

Potrivit aceluiași articol din Codul Muncii, durata zilnică a timpului de muncă poate fi împărțită în două perioade: o perioadă fixă, în care salariatul se află la locul de muncă, şi o perioadă variabilă, în care salariatul îşi alege orele de sosire şi plecare.

Care este durata redusă a timpului de muncă?

Pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vârstă, starea sănătăţii, condiţiile de muncă şi alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi contractul individual de muncă, se stabileşte durata redusă a timpului de muncă, care poate constitui:

  • 24 de ore pentru salariaţii cu vârstă de la 15 la 16 ani;
  • 35 de ore pentru salariaţii cu vârstă de la 16 la 18 ani;
  • 35 de ore pentru salariaţii care activează în condiţii de muncă vătămătoare, conform nomenclatorului aprobat de Guvern.

Pentru anumite categorii de salariaţi a căror muncă implică un efort intelectual şi psiho-emoţional sporit, durata timpului de muncă se stabileşte de Guvern şi nu poate depăşi 35 de ore pe săptămână. Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate (dacă nu beneficiază de înlesniri mai mari) se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă de 30 de ore pe săptămână, fără diminuarea drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de legislaţia în vigoare.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Concluzii

Atunci când salariaţilor nu li se poate asigura revenirea zilnică de la locul de muncă, situat în afara localităţii, la locul permanent de trai, se permite, cu acordul acestora, munca în tură continuă, cu evidenţa globală a timpului de muncă. Timpul de muncă şi de odihnă în  perioada acestei evidenţe este reglementat prin programul muncii în tură continuă, care se aprobă de angajator, în comun cu reprezentanţii salariaţilor, şi se aduce la cunoştinţa salariaţilor cu cel puţin o lună înainte de aplicarea lui.

Durata pauzei pentru masă se stabileşte prin regulamentul de ordine interioară a unităţii, cu respectarea următoarelor condiţii:

  • în cazul duratei zilnice a timpului de muncă de 6 - 10 ore: la mijlocul programului;
  • în cazul duratei zilnice a timpului de muncă de 12 ore: după fiecare 4 ore de  muncă;
  • în cazul duratei zilnice a timpului de muncă mai mică de 6 ore: la decizia unităţii.

Pauzele pentru odihna şi refacerea capacităţii de muncă, condiţionate de tehnologia de producţie sau de condiţiile climaterice nefavorabile, se stabilesc cu o durată de cel puţin 10 minute la fiecare 2 ore, în încăperi speciale, amenajate de către angajator

La unităţile cu flux continuu, durata pauzei de masă se include în timpul de muncă, doar pentru profesiile (funcţiile) şi lucrările cu regim de muncă neîntrerupt. Durata pauzei de masă se va include în timpul de muncă şi pentru salariaţii care activează la alte unităţi decât cele cu flux continuu, dacă specificul muncii acestor salariaţi face necesară prezenţa lor permanentă la locul de muncă (paznici, gardă de corp, recepţionişti, etc.). Lista acestor profesii (funcţii) şi activităţi se aprobă prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern al unităţii.

Codul Muncii prevede clar că angajatorul poate lua la muncă salariați cu ziua sau săptămâna de muncă parțială (pe fracțiune de normă). Durata concretă a timpului de muncă parțial este consemnată în contractul individual de muncă, dar poate fi stabilită și după încheierea contractului individual de muncă, cu acordul ambelor părți. La cererea femeii gravide, a salariatului care are copii cu vârstă de până la 10 ani sau copii cu dizabilități (inclusiv aflaţi sub tutela sa) ori a salariatului care îngrijeşte un membru al familiei bolnav, în conformitate cu certificatul medical, angajatorul este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parţială. Munca pe fracțiune de normă este retribuită proporţional timpului lucrat sau în funcție de volumul lucrului efectuat.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?