Probabil că și tu te-ai întrebat câți bani vor intra lunar în buzunarul moldovenilor în 2026? Ei bine, potrivit prognozelor stabilite de autorități, salariul mediu lunar pe economie trece, în premieră, de 17.000 lei. Autoritățile au lansat spre dezbateri publice un proiect în acest sens. Mai exact, potrivit documentului, media salarială lunară în 2026 va ajunge la 17.400 de lei, în creștere cu 1.300 de lei față de nivelul prognozat pentru 2025.
Proiectul de hotărâre, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, se bazează pe prognoza revizuită a indicatorilor macroeconomici pentru 2026-2028, realizată de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. Aceasta este cea mai mare valoare a salariului mediu pe economie din istoria Republicii Moldova și prima dată când salariul mediu prognozat depășește pragul de 17.000 de lei.
„Salariul mediu lunar pe economie prognozat relevă îmbunătățirea situației economice și a bunăstării sociale. Cuantumul aprobat poate genera oportunități pentru salariați în ceea ce vizează ocuparea unor posturi, inclusiv prin negocierea unui nivel de remunerare adecvată. Aprobarea și implementarea prevederilor proiectului nu generează impact asupra politicilor privind protecției datelor cu caracter personal și a politicilor de gen”, se menționează în nota de fundamentare a proiectului.
Documentul va fi aprobat în una dintre ultimele ședințe ale Guvernului din 2025 și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026. În 2025, salariul mediul lunar a fost stabilit la 16.100 de lei lunar.
Cauți un loc de muncă în Chișinău sau în alt oraș din Moldova? Pe delucru.md găsești oferte verificate de la angajatori de încredere. Iar dacă vrei să fii mereu la curent cu noutăți despre piața muncii – abonează-te la canalul nostru de Telegram! Fii la curent cu tot ce contează pentru cariera ta!