Pensiile din Republica Moldova ar putea fi indexate cu până la 10% în anul 2027. Anunțul a fost făcut de ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru. Totuși, coeficientul exact de indexare va fi stabilit în funcție de rata inflației, care va fi cunoscută la sfârșitul lunii decembrie.
Potrivit Nataliei Plugaru, indexarea pensiilor se face în funcție de indicele prețurilor de consum.
Natalia Plugaru
Ministra Muncii și Protecției Sociale
„Indexarea se face în funcție de inflație, care va fi cunoscută la sfârșitul lunii decembrie. Acum sunt prognoze care arată și până la 10%. În mod normal, statul va trebui să indexeze pensiile la indicele prețurilor de consum, adică la inflație”, a declarat Natalia Plugaru, ministra Muncii și Protecției Sociale.
Ministra a mai spus că, pe termen lung, în contextul schimbărilor demografice, ar putea fi necesară revizuirea formulei de calcul a pensiilor și a mecanismului prin care sunt colectate contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale.
Începând cu 1 aprilie 2026, pensiile și unele prestații sociale din Republica Moldova au fost indexate cu 6,84%.
În prezent, cuantumul pensiei minime constituie:
În Republica Moldova, potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), sunt în jur de 670.000 de beneficiari de pensii, dintre care puțin peste 530.000 de persoane ridică pensii pentru limită de vârstă.
Vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă pe piața muncii din Moldova? Abonează-te la canalul nostru de Telegram - aici publicăm zilnic cele mai recente știri.