Mulți își doresc o carieră cu perspective internaționale, dar puțini știu că pot să se dezvolte într-un mediu global fără a părăsi Moldova. Aici, acasă, există companii cu capital străin care oferă posibilitatea de a lucra cu oameni și organizații din întreaga lume – cum este Grafit Holding. Deși dețin…
Mai mult
Peste 250 de specialiști din domeniul resurselor umane și recrutării și-au împărtășit experiența cu privire la stres, burnout, satisfacția față de muncă și sprijinul primit din partea organizațiilor în cadrul unui sondaj național. Cercetarea a avut loc în perioada iulie-august 2025 și a fost implementată de către Delucru.md și CleverStaff. …
Mai mult
Discuții incerte pe tema salariului minim pentru 2026 în societate. Sindicatele cer un cuantum de 8.050 de lei, în timp ce Guvernul evită să anunțe o cifră exactă. Autoritățile dau însă asigurări că salariul se va majora în noul an, fără a critica sau aproba solicitarea de creștere salarială de…
Mai mult
Tradițional, familia Dentus•Dentino a lăsat în urmă rutina zilnică pentru o scurtă călătorie în România. De fiecare dată, aceste experiențe devin mai mult decât simple călătorii – sunt momente de reconectare, în care relațiile colegiale capătă profunzime, iar spiritul de echipă se consolidează dincolo de granițele profesiei. Pentru membrii echipei,…
Mai mult
Concediul paternal pentru tații de gemeni sau tripleți va constitui câte 15 zile pentru fiecare copil nou-născut. De asemenea, perioada de 15 zile pentru fiecare copil nou-născut sau adoptat va putea fi folosită în trei părți egale, pe parcursul primului an de la nașterea sau adopția copilului. Guvernul a aprobat…
Mai mult
Sindicatele propun, pentru anul viitor, un salariu minim de 8.050 de lei lunar în sectorul real al economiei. Propunerea a fost discutată în cadrul unor consultări cu reprezentanții patronatelor. Potrivit sindicatelor, această sumă este propusă în scopul implementării indicatorului prevăzut de Directiva privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană și…
Mai mult
Probabil că și tu te-ai întrebat, ce șanse au tinerii din prezent să mai prindă o pensie (decentă) la bătrânețe? Experții vorbesc tot mai mult despre faptul că mecanismul de pensionare din Moldova este defectuos și inechitabil. Unde se greșește și care sunt riscurile ca această frică să se adeverească,…
Mai mult
Începând de astăzi, 3 noiembrie, cetățenii Republicii Moldova pot depune cereri pe platforma compensatii.gov.md pentru a beneficia de plățile destinate sezonului rece. Ajutorul va fi oferit în formă monetară, iar compensația pentru consumul de energie electrică va fi reflectă direct în factură. De ajutor vor beneficia doar persoanele care se…
Mai mult
Noul Guvern, care urmează să ceară votul Parlamentului vineri, 31 octombrie, a lansat deja programul de guvernare pentru următorii patru ani. Documentul include obiective și acțiuni pentru mai multe domenii de activitate. Noi, jurnaliștii de la delucru.md am analizat cu mare atenție prioritățile stabilite de noua guvernare și am selectat…
Mai mult
De câte ori întârzierile salariale ți-au dat peste cap planurile și te-au pus în situații dificile? Cu toții știm cât este de neplăcut, dar, în același timp, și complicat să-ți programezi din nou activitățile din cauza că nu ai primit încă pe card remunerare pentru munca de luna trecută. Din…
Mai mult
Voluntariatul te poate ajuta semnificativ la angajare prin dezvoltarea și demonstrarea abilităților, dobândirea de experiență relevantă, extinderea rețelei profesionale și demonstrarea unor trăsături valoroase, precum inițiativa și responsabilitatea socială. Îți permite să completezi golurile din CV, să explorezi cariere și te poate face un candidat mai competitiv pentru potențialii angajatori.…
Mai mult
O nouă funcție va fi testată în țara noastră. Este vorba despre mediatorii educaționali. Aceștia vor sprijini incluziunea copiilor romi și prevenirea abandonului școlar. Funcția va fi pilotată timp de zece luni la Edineț, Otaci și Soroca. Mediatorii educaționali vor activa pe lângă direcțiile raionale de învățământ și vor colabora…
Mai mult