Ghid de voluntariat: cum să devii voluntar și să obții un job bun în Moldova
17-05-2023 11336
Timp de citire: 5 min.

Ghid de voluntariat: cum să devii voluntar și să obții un job bun în Moldova

Ei ajută persoanele vulnerabile, animalele fără adăpost, participă la acțiuni de înverzire sau de salubrizare și fac asta gratuit. Vorbim despre voluntari și despre voluntariat. Ce este voluntariatul, cum este reglementat și ce beneficii are, îți povestim în acest ghid.

Ce este voluntariatul și ce activități de voluntariat poți practica? 

Voluntariatul este contribuția de timp, efort și talent, pe care oamenii o oferă unei cauze sociale, fără a fi remunerați. Prin activități de voluntariat sunt formate și susținute comunități, iar rezultatele au un impact atât asupra voluntarilor, cât și a beneficiarilor. Numărul exact al organizațiilor, care practică acțiuni de voluntariat, este necunoscut, însă majoritatea organizațiilor neguvernamentale se ocupă cu voluntariatul. Astfel, în 2023, 1046 de organizații din Moldova erau beneficiare a „mecanismului de 2%”. Majoritatea dintre desfășoară activități de voluntariat în domeniul drepturile omului. Totodată, există mai multe tipuri de voluntariat:

  • îngrijirea animalelor fără adăpost
  • oferirea serviciilor sociale
  • asistarea beneficiarilor la activități de agrement și sport
  • salubrizarea și protejarea mediului
  • participarea în activități sociale creative.
  • donare de sânge
  • socializarea cu copiii cu afecţiuni oncologice şi traume temporare internați în spital (jocuri, comunicare,
    lecturi, activităţi creative).

Potrivit platformei locale voluntar.md, cel puțin 5000 de oameni fac voluntariat în Moldova.

Legea cu privire la voluntariat

În Moldova, voluntariatul este reglementat prin legea Nr. 121 din 18.06.2010. Legea voluntarului stabilește noțiunile de bază, drepturile voluntarilor, responsabilitățile acestora și a instituției gazdă. Scopul respectivei legi este promovarea voluntariatului în rândul cetățenilor Republicii Moldova și a celor străini. Voluntariatul poate fi desfășurat în baza contractului de voluntariat sau fără acesta, de către cetățenii moldoveni. Instituțiile gazdă sunt obligate să încheie contracte de voluntariat cu voluntarii străini, indiferent de durata implicării acestora.

Cine poate încheia contract de voluntariat?

Conform legii, dacă voluntarul, care a atins vârsta de 14 ani, este implicat în activități de  voluntariat mai mult de 20 de ore pe lună, organizația gazdă este obligată să încheie contract de voluntariat. Acesta poate fi întocmit după efectuarea primelor 20 de ore de voluntariat, care se consideră ca perioadă de probă. Înainte de semnarea contractului, instituția gazdă trebuie să-i prezinte voluntarului regulamentul intern cu privire la implicarea voluntarilor, cât și drepturile şi obligaţiile acestuia prevăzute de Legea Voluntariatului.

Totodată, dacă voluntarul efectuează 20 de ore de voluntariat în mai multe ONG-uri, fiecare organizație trebuie să încheie contract de voluntariat cu acesta. Contractul poate fi încheiat pe o perioadă determinată sau nederminată. 

Ce se întâmplă dacă voluntarul se implică mai puțin de 20 de ore? 

Potrivit hotărârii Nr. HG158/2012 din 12.03.2012 cu privire la implementarea Legii voluntariatului:

  • dacă voluntarul se implică mai puțin de 20 de ore, va fi acceptat ca volunatar în baza unei decizii. Inițial, va fi informat de regulamentul intern și de drepturile, cât și obligațiunile sale, prevăzute de Legea voluntariatului (punct 62 din HG).
  • dacă voluntarul nu se implică suficient în anumite perioade și din motive întemeiate, aceste este obligat ca, în decurs de trei luni, inclusiv din prima lună în care nu şi-a îndeplinit obligațiile asumate, să efectueze cele 60 de ore de voluntariat restant (punct 64 din HG).

Când se reziliază contractul de voluntariat?

  • În caz de neîndeplinire a orelor restante în termenii stabiliți punctul 64 din Regulamentul de aplicare a Legii voluntariatului.

  • În cazul în care convin ambele părți. 

Contractul de voluntariat poate fi suspendată o dată pe an, pentru un termen de 3 luni, la solicitarea voluntarului.

Ce este carnetul de voluntar?

Pentru fiecare voluntar, care deține un contract de voluntariat, se întocmește un carnet de voluntar. Funcția carnetului de voluntar este similară cu cea a carnetului de muncă. Acolo sunt indicate toate activitățile de voluntariat la care a participat voluntarul. Dacă în cazul contractului de voluntariat pot fi încheiate câteva, atunci în cazul carnetului - este emis doar unul. Carnetul se păstrează la prima organizație cu care a fost încheiat contractul, iar celelalte instituții gazde trebuie informate despre acest fapt. 

Tot în acest carnet trebuie înscrise cursurile la care a participat voluntarul, distincțiile primite, numărul de ore de voluntariat efectuate lunar și anual, cât și alte detalii importante din activitate.

Experiența de voluntariat = experiență de muncă

Statutul de voluntar îți oferă o serie de oportunități, atât pe durata implicării directe, cât și după. Unul dintre cele mai mari avantaje este echivalarea experienței de voluntariat cu cea de muncă. Conform legii, la angajarea în câmpul muncii, experiența de voluntariat va fi considerat de angajator ca experiență de muncă. Actele confirmatoare sunt: certificatul nominal de voluntariat, scrisoarea de recomandare şi carnetul de voluntar.

Totodată, experiența de voluntariat va fi considerată vechime în muncă dacă voluntarul activează în același domeniu în care este specializat. De exemplu, dacă ești medic veterinar și sterilizezi gratuit câinii și pisicile, în cadrul unui ONG, atunci experiența de voluntariat va fi evaluată ca vechime în muncă.

Același principiu funcționează și la studenți. Dacă studentul practică voluntariatul cu scopul de a-și dezvolta aptitudini, va fi considerată ca practică de inițiere. Pentru a confirma acest fapt este nevoie de prezentarea carnetului de voluntar, unde să fie indicate cel puțin 40 de ore de voluntariat, certificatului nominal şi a contractului de voluntariat.

Beneficiile voluntariatului

Pe lângă avantajele prezentate anterior, voluntariatul are următoarele beneficii:

  • primești scrisori de recomandare de la organizația gazdă
  • înveți abilități noi și relevante
  • faci cunoștință cu oameni interesanți
  • obții experiență
  • contribui la bunăstarea comunității tale
  • îți crești șansele de a obține un job atractiv.

Cum să incluzi experiența de voluntariatul în CV?

Includerea experienței de voluntariat în CV este la fel de importantă ca menționarea abilităților, experienței și a studiilor absolvite. Mai mult, dacă nu ai o experiență vastă de muncă sau este puțin relevantă poziției vacante, voluntariatul îți va aduce o bilă albă. 

Activitățile de voluntariat trebuie să le menționezi la secțiunea „experiență de muncă”. Suplimentar, dacă în cadrul organizației ai ocupat o anumită funcție - de exemplu, coordonator de voluntari, de proiect sau membru de board, specifică acest lucru. Totuși, dacă ai făcut voluntariat la liceu și acum ai 15 ani de carieră, voluntariatul nu mai este relevant. De mult ori voluntariatul nu este apreciat de angajatori pentru aptitudinile obținute, ci pentru că dai dovadă de responsabilitate și asumare.

Atunci când incluzi experiența și lucrurile învățate, gândește cum se pliază la jobul la care vrei să aplici. De exemplu, dacă-ți dorești un job în management, gândește-te dacă ai obținut abilități de organizare, de coordonare și de rezolvare a problemelor. În acest mod, vei transforma abilitățile de voluntar în aptitudini de angajat.

Angajatorii prețuiesc candidații, care au făcut voluntariat anterior și sunt mai predispuși să-i angajeze decât pe cei fără experiență în voluntariat. Totuși, dacă ai făcut voluntariat la liceu și acum ai 15 ani de carieră, voluntariatul nu mai este relevant.

Dar cum să o prezinți la interviul de angajare?

La fel ca oricare informație, pe care o comunici la interviul de angajare, vorbește cu încredere despre acțiunile de voluntariat, la care ai participat. Pune accent pe abilitățile, pe care le-ai dobândit, oferă exemple concrete de situații sau cazuri în care te-ai implicat, vorbește despre pozițiile, pe care le-ai ocupat și contribuția ta.

Primește cele mai noi articole direct
în inbox

Cum să devii voluntar?

Dacă beneficiile prezentate te-au convins să devii voluntar și să te implici în acțiuni de voluntariat, atunci ai luat o decizie bună. De obicei, organizațiile de voluntariat au perioade de recrutare în care își măresc echipele. Dacă nu ai prins acest moment, este recomandabil să le scrii și să le povestești despre intenția ta de a face voluntariat. 

Pentru a găsi organizația potrivită sunt două modalități:

  1. accesezi delucru.md, intri la secțiunea „Voluntariat” și vezi toate anunțurile interesante, unde poți să-ți depui candidatura. 
  2. scrii pe Google „voluntariat Chișinău” sau denumirea localității din care provii și speri că motorul de căutare va găsi ceva relevant pentru tine.

Voluntariatul este o relație win-win, în care contribui la lucrurile bune din comunitate și te ajuți pe tine să te dezvolți.

Caută un loc de muncă după:
Redacția  delucru.md
Publicat de către
Redacția delucru.md
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?