Alți peste 30 de specialiști vor interveni prompt și eficient în cazurile de violență domestică din țara noastră. Autoritățile își propun să suplinească numărul de lucrători calificați în acest domeniu.
În prezent, în raioanele țării, activează 53 de specialiști, care au depistat un număr record de cazuri de violență, în ultimul an. Ministerul Muncii și Protecției Sociale vrea să instituie câte două posturi de muncă pentru acești lucrători în fiecare raion.
În cadrul structurilor teritoriale de asistență socială, activează specialiști în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și al reabilitării victimelor infracțiunilor, care oferă sprijin victimelor și coordonează intervențiile la nivel comunitar, în colaborare cu poliția, autoritățile publice locale, medicul de familie și alți membri din societatea civilă, parte a echipei multidisciplinare. Datorită consolidării capacității instituționale și a mecanismelor de identificare la nivel local, depistarea cazurilor de violență în familie a crescut semnificativ.
Felicia Bechtoldt
Secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale
„În anul 2024 pentru prima dată în domeniul asistenței sociale noi am instituit funcția de specialist în domeniul violenței în familie. Am angajat 53 de specialiști și avem și un rezultat trist. Am reușit să creștem numărul cazurilor înregistrate în domeniul violenței în familie în asistența socială de 4,5 ori. Dacă în 2023 noi am avut 2.400 de cazuri de violență înregistrate în domeniul asistenței sociale, în anul 2025 noi am înregistrat 10.800 de cazuri”, susține Felicia Bechtoldt, Secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Autoritățile au anunțat că vor angaja alți 33 de specialiști în domeniul violenței în familie pentru a fortifica intervențiile la nivel local și a asigura cel puțin doi specialiști pentru fiecare raion, care vor prelua de la asistenții comunitari responsabilitatea managementului cazurilor de risc.
„Lucrăm acum la managementul de caz și ceea ce ne propunem este ca acest management de caz să nu fie realizat de asistenții sociali comunitari, dar de specialiștii în domeniul violenței. Noi vedem că multe victime nu au încredere în asistentul social comunitar din localitate, din cauza că nu dorește să se cunoască situația familială, și de multe ori apelează la specialiști în domeniul violenței. Pentru aceasta, ne propunem să angajăm alți 33 de specialiști în domeniul violenței în familie, măcar să avem câte 2 specialiști per raion”, afirmă Felicia Bechtoldt, Secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Dacă vrei să fii mereu la curent cu noutăți despre piața muncii – abonează-te la canalul nostru de Telegram!