Sistemul de ajutor de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va fi modernizat, iar procesul de acordare a sprijinului va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Un proiect de lege, în acest scop, a fost aprobat de Guvern.
Printre elementele noi se numără etapa de prenotificare a măsurilor de sprijin, care permite consultarea acestora înainte de acordarea ajutorului. De asemenea, în anumite situații prevăzute de lege, ajutorul va putea fi autorizat tacit. Aceste schimbări vor oferi mai multă claritate investitorilor și vor ajuta autoritățile să gestioneze mai responsabil banii publici.
Totodată, va fi creat Registrului central al ajutoarelor de minimis, parte componentă a Sistemului Informațional Automatizat „Registrul Ajutoarelor de Stat”, care va asigura evidența tuturor datelor despre sprijinul financiar redus acordat firmelor, asigurând transparența și respectarea plafoanele legale.
Un exemplu care se înscrie în noul cadru legal este Schema de ajutor de stat regional pentru investiții, care oferă întreprinderilor ce investesc în industria prelucrătoare sprijin financiar direct. Această schemă demonstrează deja beneficiile aplicării unor reguli clare și previzibile: criterii de eligibilitate transparente și plafoane ale ajutorului diferențiate pe regiuni.
Prin noile reguli, autoritățile publice și instituțiile care acordă ajutoare de stat vor beneficia de un cadru mai clar de lucru, iar întreprinderile vor avea mai multă predictibilitate și transparență în accesarea măsurilor de sprijin.