Operator Call-Center
Persoană care recepționează apeluri de intrare și efectuează apeluri de ieșire pentru a ajuta clienții cu solicitările lor, sau pentru a le oferi anumite produse sau servicii care vizează compania/instituția unde aceștia telefonează.
Jobul de operator Call-Center constă din preluarea apelurilor de intrare și de ieșire. Sarcinile postului de lucru ca operator Call-Center includ gestionarea, în timp util, a unui număr mare de apeluri de intrare și de ieșire; respectarea scripturilor de comunicare; identificarea nevoilor clienților, clarificarea informației și oferirea soluțiilor. Jobul este o opțiune de lucru fără experiență. Cerințele pentru angajați sunt: orientarea către rezultat și spre client, învățarea rapidă a sistemelor CRM, adaptabilitate la diferite tipuri de personalitate, abilități de multitasking, de stabilire a priorităților și de gestionare eficientă a timpului. Postul de muncă este foarte solicitat în Moldova, iar salariul lunar este de aproximativ 10.000 lei. Oferte de lucru pentru studenți, unde sunt solicitate abilități similare, sunt pentru postul de office manager și în domeniul de vânzări pe poziția de vânzător consultant, manager vânzări B2C și manager vânzări B2B.