Efectuarea lucrărilor automatizate și manuale de evidență și documentare prin implementarea procedurilor moderne în scopul eficientizării activității instanței judecătorești și prestării serviciilor publice de calitate.
De la 8230 Lei (brut)
Asigurarea înregistrării manuale și electronice a cauzelor contravenționale în PIGD cu completarea fișei de evidență a dosarelor.
Gestionarea datelor pe marginea cauzelor contravenționale prin intermediul PIGD referitor la acțiunile efectuate și gestionarea sistematică a cererilor de apel/recurs, expedierea și recepționarea dosarelor de la instanțele ierarhic superioare.
Recepționarea de la echipa judecătorului a cauzelor contravenționale după examinare și asigurarea punerii in executare a deciziilor judecătorești.
Transmiterea dosarelor și materialelor în arhiva instanței.
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaște limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
g1) în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
- 1 an de experienţă profesională în domeniu;
- licențiat in drept sau echivalentul acestuia;
- cunoaşterea legislaţiei RM;
- cunoaşterea limbii române, limbile oficiale (după caz) de comunicare interetnice vorbite în teritoriu;
- cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională va constitui un avantaj;
- cunoștințe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Certificat medical - Formular nr.086 eliberat la un termen de cel mult 30 zile calendaristice.
Referința de la ultimul loc de muncă (opțional).
Acte legislative specifice domeniului serviciului public:
Acte normative în domeniul de specialitate: