Director Vânzări
Persoană care coordonează activitatea departamentului de vânzări al companiei în care activează, răspunzând de elaborarea strategiilor de vânzare și de identificarea direcției de dezvoltare.
Un director de vânzări gestionează și supraveghează operațiunile de vânzări dintr-o organizație. Lucru ca director vânzări constă din dezvoltarea relațiilor comerciale B2B și B2C, elaborarea planului strategic pentru atingerea obiectivelor de vânzări, stabilirea parteneriatelor și gestionarea echipei formată din manager vânzări, manager vânzări B2C și manager vânzări B2B. Pentru această poziție sunt obligatorii studiile în business și administrare; experiență de lucru în vânzări, cunoștințe în marketing, capacitate de gestionare a angajaților și abilități de negociere. Salariul lunar pentru un director de vânzări este de minim 15.000 lei. Mai multe oferte de lucru în management sunt pentru jobul de director comercial, administrator, director executiv sau director general.