efectuează planificarea, elaborarea şi administrarea bugetului
De la 8000 Lei
- Elaborarea proiectului bugetului pe instituţiile finanţate din bugetul raional.
- Acordarea asistenței metodologice autorităților publice locale de nivelul întâi și instituțiilor bugetare finanțate din bugetul raional la toate etapele procesului bugetar.
- Asigurarea repartizării bugetului aprobat conform clasificației bugetare, verificarea corectitudinii întocmirii bugetului local de nivelul al doilea, modificării bugetului, precum și a altor informații, cu prezentarea în modul și în termenele stabilite, Ministerului Finanțelor.
- Verificarea corectitudinii întocmirii listelor de tarifare ale pedagogilor, a statelor de personal ale instituţiilor bugetare, precum și a altor materiale adiționale la buget.
- Efectuarea controalelor tematice privind corectitudinea elaborării și executării bugetelor locale.
- Monitorizarea utilizării conform destinației a mijloacelor bugetare, în special a resurselor financiare alocate pentru anumite scopuri specifice ale bugetelor locale și în caz de necesitate, înaintează propuneri de rigoare.
Perioadă nedeterminată
Studii - studii superioare de licenţă sau echivalente în finanțe publice, economie s-au contabilitate (facultatea finanțe).
Cunoştinţe - cunoaşterea legislaţiei în domeniul finanţelor publice, economiei, managmentului finanţelor publice, lucrul de programare şi de utilizare a calculatorului.
Abilităţi - să utilizeze mijloacele tehnice de birou, să coordoneze şi să organizeze lucrul în
echipă, să poată aplana situaţiile de conflict prin comunicare eficientă verbală, să negocieze, să poată efectua instruirea şi controlul lucrului încredinţat.
Atitudini/Comportamentele – responsabilitate, respect faţă de oameni, obiectivitate, loialitate, receptivitate la idei noi, tendenţă către dezvoltare profesională continuă, etc.
Experienţa profesională - vechimea minimă în muncă 1 ani.
Persoanele interesate pot depune personal/prin postă/prin e-mail Dosarul de concurs
a) formularul de participare la concurs,
b) copia actului de identitate din sistemul naţional de paşapoarte (buletin de identitate, carte de identitate, paşaport);
c) copiile diplomelor de studii, după caz, însoţit de certificatul de recunoaştere şi echivalare, eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
d) copiile certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare relevante funcţiei publice vacante;
e) documentele ce atestă experienţa profesională de exercitare efectivă a atribuţiilor de serviciu (copia carnetului de muncă, certificatele privind activitatea profesională desfăşurată după data de 1 ianuarie 2019 sau alte documente confirmative);
f) certificatul medical – dacă în fişa postului pentru funcţia respectivă sunt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
g) cazierul judiciar;
h) documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care candidatul consideră necesar acest lucru.
- Constituţia Republicii Moldova
- Acte normative în domeniul serviciul public și în domeniul de specialitate
- Legea nr.158-XVI din 4 iunie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public și Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr. 201 din 11.03.2009.
- Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de conduită a funcţionarului public
- Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, nr. 270 din 23.11.2018 și
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, nr. 1231 din 12.12.2018.
- Legea nr. 436 din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală
- Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă
- Legea nr.397-XV din 16 octombrie 2003 privind finanţele publice locale
- Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181 din 25.07.2014.