Descrierea poziției vacante
Căutăm o persoană care se simte la fel de bine în lucrul cu oamenii, cât și cu tehnologii. Vei fi imaginea Sensorica la intrare și persoana care se asigură că expoziția funcționează fără probleme în timpul turei tale.
RESPONSABILITĂȚILE TALE
Vizitatori & Ticketing / Recepție / Supraveghere tură
- Întâmpini vizitatorii, vinzi bilete și lucrezi cu POS-ul
- Explici regulile de bază și conceptul expoziției, răspunzi la întrebările vizitatorilor
- Gestionezi fluxul de vizitatori și te asiguri că regulile casei sunt respectate (nivel de zgomot, mâncare & băuturi, comportament în expoziție etc.)
- Ești persoana responsabilă în tură atât pentru front desk, cât și pentru operațiunile tehnice de bază
Operațiuni expoziție & suport tehnic
- Verifici în mod regulat expoziția pentru a te asigura că totul funcționează corect (conținut, proiectoare, sunet, senzori etc.)
- Pornești și oprești echipamentele tehnice conform procedurilor de deschidere și închidere
- Monitorizezi sistemele tehnice în timpul turei și reacționezi rapid dacă apare o problemă
- Identifici și rezolvi independent defecțiunile tehnice minore (repornire PC-uri, media servere, proiectoare, senzori, routere, software)
- Escalezi problemele tehnice mai complexe către tehnicianul senior / echipa IT, cu descrieri și log-uri clare
PROFILUL TĂU
- Ai abilități excelente de comunicare și o prezență prietenoasă, calmă
- Ești responsabil(ă) și atent(ă) la detalii când lucrezi cu bani, POS și sarcini administrative simple
- Ai o atitudine practică („hands-on”) și o foarte bună înțelegere tehnică
- Experiență în lucrul cu lumini, sunet, hardware PC și sisteme tehnice complexe
- Experiența anterioară într-un rol cu interacțiune directă cu clienții (casierie, recepție, evenimente, hospitality, muzeu, cinema etc.) reprezintă un avantaj
- Cunoștințe excelente de rusă și română (engleza este un avantaj important)
- Disponibil(ă) pentru lucru în weekend, sărbători și în afara programului obișnuit, atunci când este necesar
NOI OFERIM
- O poziție provocatoare și variată, care îmbină contactul cu vizitatorii și tehnologia
- Oportunități atractive de dezvoltare profesională și învățare direct în practică
- Participarea la dezvoltarea celei mai avansate expoziții de artă tehnologizată din Moldova
- Șansa de a învăța în practică lucruri care nu se predau în universități
- Un mediu de lucru prietenos, cu o echipă motivată
- Lucru independent, ierarhii plate și posibilitatea de a veni cu propriile idei și îmbunătățiri
Despre companie
Sensorica – Spațiu de Artă Imersivă și Interactivă
Sensorica este primul spațiu de artă imersivă creat integral în Moldova, un loc viu, ce reacționează la fiecare mișcare, atingere și emoție pe care o aduci cu tine.
La Sensorica, nu ești niciodată un simplu spectator. Aici, corpul tău devine instrument, mișcările tale devin creație, iar energia ta transformă mediul înconjurător. Fiecare gest al tău influențează proiecțiile vizuale, generează sunete unice și dă viață instalațiilor.