Contribuirea la realizarea obiectivelor strategice ale Inspectoratului prin promovarea și implementarea unor politici ce asigură comunicarea eficientă a INP cu mijloacele de informare în masă, încheierea de acorduri și protocoale, coordonarea implementării proiectelor
De la 8780 Lei (brut) Legea 270/2018
1. Dezvoltarea relațiilor de colaborare cu instituțiile și organizațiile naționale/internaționale, prin stabilirea parteneriatelor și schimb de experienţă.
2. Elaborarea de acorduri, protocoale, convenții de colaborare la nivel național și internațional a Inspectoratului Național de Probațiune
3. Elaborarea propunerilor de proiecte și monitorizarea implementării proiectelor, finanțate din fonduri externe.
4. Promovarea imaginii sistemului de probațiune în societate și a inițiativelor lansate de către Inspectoratul Național de Probațiune prin intermediul mass-media.
5. Organizarea și monitorizarea campaniilor de informare, ședințelor, atelierelor de lucru și evenimentelor în cadrul Inspectoratului Național de Probațiune.
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaște limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
g1) în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârșite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Studii: Superioare, licenţă în domeniul jurnalismului și comunicării, drept, pedagogie și psohologie.
Experienţă profesională:
– 1 an de experiență profesională în domeniu;
– abilități de utilizare a computerului.
– realizează sarcini de complexitate înaltă, interdependente, în domeniul evidenței și exercitării controlului asupra persoanelor condamnate;
– aplică cunoștințe teoretice și practice în domeniul de specializare, precum și proceduri, metode și tehnici profesionale corespunzătoare;
– manifestă abilități de soluționare a problemelor de complexitate medie în domeniul de competență;
– dispune de independență în acțiune, cu excepția sarcinilor complexe care necesită cunoștințe și experiență profesională suplimentare.
Documentele ce urmează a fi prezentate:
(Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.)
(Actele de studii obținute în străinătate se prezintă, după caz, însoțite de certificatul de recunoaștere și echivalare, eliberat de Ministerul Educației și Cercetării, în termen de 30 de zile de la data la care candidatul a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.)
(Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.)
Modalitatea de depunere a documentelor:
Telefon: +373 (22) 28-14-80
+373 67 479 820
+373 67 479 821
Email: [vezi email]sru@probatiune.gov.md
link: http://probatiune.gov.md/menu/cadrul-legal
Acte legislative și normative naționale: