Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Scopul general al funcţiei: Asigurarea implementării procesului de dezvoltare profesională a funcționarilor publici, asigurarea evidenței datelor și documentelor cu privire la personal
Salariul de funcție
De la 6000 Lei (brut)
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
Asigurarea implementării procesului de dezvoltare profesională a funcționarilor publici;
Asigurarea implementării procedurilor administrative de personal referitoare la funcția publică și funcționarii publici;
Asigurarea evidenței datelor și documentelor cu privire la personal.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
deține cetățenia Republicii Moldova;
posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
are capacitate deplină de exercițiu;
nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
Cerinţe specifice:studii superioare licențiate în drept sau în domeniul administrației publice.
Copia buletinului de identitate Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
E-mail
Poștă
Personal
Bibliografia concursului
Constituţia Republicii Moldova
Acte normative în domeniul serviciul public
Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, nr.158-XVI din 4 iulie 2008;
Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public, nr.25-XVI din 22 februarie 2008;
Legea privind verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice, nr.271-XVI din 18 decembrie 2008;
Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, nr.270 din [vezi telefon]23.11.2018;
Hotărârea nr.1231 din [vezi telefon]12.12.2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.201 din [vezi telefon]11.03.2009 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158 din [vezi telefon]04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.
Acte normative în domeniul administraţiei publice locale
Legea privind administraţia publică locală, nr.436 din 28 decembrie 2006;
Legea nr.438 din 28 decembrie 2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova;
Legea nr.435 din 28 decembrie 2006 privind descentralizarea administrativă;
Legea nr.764 din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
Acte normative în domeniul de specialitate:
Codul Muncii al Republicii Moldova;
Codul de procedură civilă al Republicii Moldova;
Legea privind declararea averii și a intereselor personale, nr.133 din [vezi telefon]17.06.2016;
HR managerul companiei nu a reușit să completeze acest câmp, dar fii sigur, ei au o istorie super interesantă. Curând îi vom contacta și-i vom ruga să o adauge. Până atunci, vezi ofertele lor de angajare.