Contribuie la realizarea drepturilor participanților la proces, asigurând traducerea în/din limba rusă/română.
De la 6980 Lei
Efectuarea traducerii complete și exacte a actelor procesuale emise de instanța de judecată, traducerea cărora se solicită cu respectarea termenilor rezonabili.
Participarea la ședințele judiciare și efectuarea traducerilor simulante, traducerea/ interpretarea declarațiilor participanților la proces în timpul ședințelor de judecată.
Respectarea drepturilor procesuale ale participanților în conformitate cu prevederile legislației in vigoare.
Perioadă nedeterminată
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaște limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sunt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
g1) în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit.a) din Legea nr.325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvârșite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Certificat medical (Formular nr.086e eliberat la un termen de cel mult 30 zile calendaristice, ce poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere).
Acte legislative specifice domeniului serviciului public: