Coordonează împreună cu Coordonatorul de Proiect implementarea activităților proiectelor ACEM în conformitate cu planurile de lucru aprobate, bugetele și cerințele partenerilor de dezvoltare;
Planifică, organizează, monitorizează și documentează toate activitățile necesare pentru atingerea obiectivelor proiectelor;
Asigură managementul operațional al proiectelor, inclusiv respectarea termenelor, indicatorilor de performanță și rezultatelor asumate;
Elaborează rapoarte privind progresul proiectelor și programelor, în conformitate cu cerințele finanțatorilor;
Coordonează procesul de achiziții pentru proiectele aprobate, inclusiv elaborarea documentației de achiziție, în strânsă colaborare cu Directorul Executiv și Coordonatorul de Proiect al ACEM;
Oferă suport și îndrumare membrilor echipei de proiect și asigură buna colaborare între părțile implicate;
Asigură gestionarea eficientă a activităților administrative aferente proiectelor, inclusiv planificarea și organizarea ședințelor, evenimentelor și conferințelor.
Comunicare și Relații Instituționale:
Dezvoltă și menține relații constructive, proactive și durabile cu membrii ACEM și partenerii instituționali;
Coordonează comunicarea internă și externă a asociației în cadrul proiectelor implementate;
Supervizează elaborarea și distribuirea newsletterelor pentru membri și a conținutului pentru rețelele sociale ACEM;
Asigură vizibilitatea proiectelor și o reprezentare coerentă a ACEM la nivel local și național;
Competențe și Calificări:
Studii superioare (Masterat) în administrarea afacerilor, inginerie, IT, economie sau alte domenii relevante;
Avantaj - 1 an de experiență relevantă în coordonarea și implementarea proiectelor;
Cunoașterea (scris și vorbit) a limbilor română, rusă și engleză;
Abilități excelente de organizare, coordonare și leadership;
Abilități foarte bune de comunicare scrisă și verbală, inclusiv prezentări publice;
Capacitate de lucru autonom, gândire strategică și orientare spre rezultate;
Spirit antreprenorial și abordare inovatoare în planificarea și gestionarea proiectelor;
Persoană dinamică, proactivă, cu abilități interpersonale dezvoltate și capacitatea de a reprezenta organizația în mod profesionist.
Termen-limită: 6 septembrie 2026
Candidații interesați sunt invitați să transmită aplicația la adresa [vezi email]info@acem.mdCopiat , anexând: CV detaliat (denumit Prenume_Nume)
Vă rugăm să indicați în subiectul emailului: Application for ACEM Assistant Project Coordinator
Dosarele de aplicare trebuie transmise până la 6 septembrie 2026. Doar candidații selectați pe lista scurtă vor fi contactați.
ACEM își rezervă dreptul de a relansa concursul, de a anula procesul de recrutare sau de a oferi un post cu un nivel diferit de responsabilitate, în funcție de profilul candidatului
Asociația Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM) este o organizație necomercială fondată în mai, 2019 pentru a reprezenta interesele asociaților săi în raport cu autoritățile centrale, facilitarea schimbul de bune practici între membri și sporirea competitivității și dezvoltarea industriei electronice, inclusiv microelectronica, nanotehnologiile, sistemele integrate, software, cercetarea și dezvoltarea în Republica Moldova.