Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Sub controlul Șefului Direcției asistenți judiciari și grefieri contribuie la înfăptuirea justiției prin acordarea sprijinului necesar judecătorilor la înfăptuirea actului de justiţie.
Salariul de funcție
De la 14480 Lei
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
Colectarea actelor normative necesare judecătorului şi altă informaţie necesară pentru judecarea dosarului distribuit judecătorului;
Generalizarea problemelor de drept în dosarele distribuite judecătorului respectiv şi elaborarea recomandărilor pe marginea problemelor invocate;
Verificarea prezenţei actelor care urmau a fi prezentate de către participanţii la proces;
Elaborarea proiectelor de acte procesuale;
Asigurarea depersonalizării hotărârilor judecătoreşti şi publicarea lor pe pagina web a instanţei judecătoreşti.
Tip de angajare
Perioadă determinată
Condiţiile de participare la concurs
deține cetățenia Republicii Moldova;
posedă limba română și limbile oficiale de comunicare interetnică vorbite în teritoriul respectiv în limitele stabilite de lege;
are capacitate deplină de exercițiu;
nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
este aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată, dacă pentru funcția respectivă sânt stabilite cerințe speciale de sănătate;
are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
- studii superioare juridice (diplomă de licență în drept sau echivalentul acestuia);
Copia buletinului de identitate Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Modalitatea de depunere a documentelor
E-mail
Poștă
Personal
Bibliografia concursului
- Constituţia Republicii Moldova; - Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova din 30.05.2003; - Codul Civil al Republicii Moldova din [показать номер]06.06.2002Скопировано; - Codul penal al Republicii Moldova din 18.04.2002; - Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 14.03.2003; - Codul contravenţional al Republicii Moldova din 24.10.2008;
-Instrucţiunea referitor la activitatea de evidenţă şi documentare procesuală în judecătorii şi curţile de apel, aprobată prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii Nr. 142/4 din [показать номер]04-02-2014Скопировано.