Efectuarea urmăririi penale în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres la art. 57 din Codul de procedură penală.
De la 15430 Lei + spor lunar suplimentar 1300 lei
1) Efectuarea urmăririi penale în cauzele penale din gestiunea sa;
2) Întreprinderea tuturor măsurilor prevăzute de lege, pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor cauzei, precum și a sesizărilor, cererilor și petițiilor parvenite în adresa organului de urmărire penală;
3) Ţinerea evidenţei cauzelor şi proceselor penale, mişcării lor, cu reflectarea în registrele respective, precum şi evidenţa obiectelor de preţ, altor bunuri, recunoscute şi anexate la cauzele penale în calitate de corpuri delicte, întreprinderea acţiunilor în vederea reparării prejudiciilor cauzate statului prin infracţiuni;
4) Executarea indicaţiilor conducerii Direcţiei şi Direcţiei generale urmărire penală, a ordinelor, dispoziţiilor şi instrucţiunilor directorului Centrului şi hotărârilor Colegiului Centrului, care se referă la evidenţă şi analiza activităţii de urmărire penală, ducerea evidenţei lucrului zilnic;
5) Întocmirea rapoartelor, dărilor de seamă, notelor informative sau analitice privind activitatea Direcţiei, prezentarea dărilor de seamă privind rezultatele activităţii sale nemijlocite, efectuarea dărilor de seamă.
6) Efectuarea serviciului diurn (24/24) în Direcţia generală teritorială a Centrului în cadrul grupei operative conform graficului aprobat, precum şi participarea la desfăşurarea acţiunilor speciale în sediile clădirilor instituţiei sau adiacentului acestora (acţiuni antitero, în cazul situaţiilor de criză, etc.).
Perioadă nedeterminată
Notă: semnarea electronică a documentelor este reglementată de Legea nr. 124/2022 privind semnătura electronică și documentul electronic, astfel dosarele transmise prin email vor fi semnate cu aplicarea semnăturii electronice, cele semnate olograf vor fi prezentate fizic.
Dosarul de participare va fi depus la sediul CNA sau e-mail: [показать e-mail]concurs@cna.md Скопировано
- vârsta de până la 40 de ani, cu excepţia celei care, la data angajării, deţine grad special;
Studii: studii superioare de licenţă sau echivalente în domeniul juridic
Experienţă profesională: 3 ani de experienţă profesională în domeniul juridic.
Cunoştinţe:
- Cunoaşterea legislaţiei în domeniu;
- Cunoaşterea activităţii speciale de investigaţii;
- Cunoaşterea practicilor pozitive în domeniu;
- Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională;
- Cunoştinţe de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Abilităţi: abilităţi de lucru cu informaţia, planificare, organizare, luare a deciziilor, analiză şi sinteză, elaborare a documentelor, argumentare, prezentare, instruire, motivare, mobilizare de sine şi a echipei, soluţionare de probleme, aplanare de conflicte, comunicare eficientă.
Atitudini/comportamente: respect faţă de cetăţeni, spirit de iniţiativă, diplomaţie, creativitate, flexibilitate, disciplină, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.
*** Certificatul medical (forma 086-U sau 086-E) şi cazierul judiciar, pot fi înlocuite cu declaraţii pe proprie răspundere.
- Legea nr.1104/2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie;
- Legea integrităţii nr.82/2017;
- Legea Codul Penal al Republicii Moldova nr.985/2012;
- Legea Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122/2003;
- Legea privind statutul ofiţerului de urmărire penală nr.333/2006;
- Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale;
- HP nr.185/ 2022, cu privire la aprobarea Codului deontologic al angajatului Centrului Naţional Anticorupţie.
Surse de informare:
- www.cna.md
- www.legis.md