Specialist principal, Secția interpreți/traducători, Direcția evidență și documentare procesuală a cauzelor ce țin de activitatea judecătorului de instrucție ,
Specialist principal, Secția interpreți/traducători, Direcția evidență și documentare procesuală a cauzelor ce țin de activitatea judecătorului de instrucție ,
Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului
Contribuie la realizarea drepturilor participanților la proces, asigurând traducerea în/din limba română-rusă.
Salariul de funcție
De la 8230 Lei
Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:
Efectuarea traducerii complete și exacte a actelor procesuale de complexitate medie, emise de instanța de judecată, traducerea cărora se solicită cu respectarea termenilor rezonabili. Participarea la ședințele judiciare și efectuarea traducerilor simultane, traducerea declarațiilor participanților la proces în timpul ședințelor de judecată. Raportarea traducerilor șl interpretărilor efectuate.
Tip de angajare
Perioadă nedeterminată
Condiţiile de participare la concurs
a) deţine cetăţenia Republicii Moldova;
b) cunoaște limba română;
c) are capacitate deplină de exerciţiu;
d) nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
e) este aptă, din punct de vedere al stării sănătăţii, pentru exercitarea funcţiei publice, conform certificatului medical eliberat de instituţia medicală abilitată, dacă pentru funcţia respectivă sînt stabilite cerinţe speciale de sănătate;
f) are studiile necesare prevăzute pentru funcţia publică respectivă;
g) în ultimii 5 ani, nu a fost destituită dintr-o funcție publică, inclusiv dintr‑o funcție publică cu statut special, conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b), sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
g1) în ultimii 5 ani, în cazierul privind integritatea profesională nu are înscrieri cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională pentru încălcarea obligației prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
h) nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
i) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
j) nu are interdicția de a ocupa o funcţie publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.
Cerinţe specifice pentru participare la concurs
- 1 an de experienţă profesională în domeniu;
- licențiat în studii juridice sau echivalentul acestuia;
- cunoaşterea legislaţiei RM;
- cunoaşterea limbii de stat și limbii ruse;
- cunoașterea limbilor oficiale de comunicare interetnică vor constitui un avantaj;
- cunoaşterea altor limbi de circulaţie internaţională vor constitui un avantaj;
Copia buletinului de identitate Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
Alte documente necesare:
Certificat medical - Formular nr.086 eliberat la un termen de cel mult 30 zile calendaristice.
Referința de la ultimul loc de muncă (opțional).
Autorizație pentru activitatea de interpret și/sau traducător.