Opțiuni de accesibilitate

  • Programul primirii în audiență a cetățenilor de către conducerea Băncii Naționale a Moldovei.
    Înscrierea solicitanților pentru audiență se efectuează în temeiul demersului în scris privind subiectul abordat.

  • Anca Dragu, guvernator

    Prima zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.

  • Vladimir Munteanu, prim-viceguvernator

    A doua zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 606.


  • Tatiana Ivanicichina, viceguvernator

    A treia zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.


  • Constantin Șchendra, viceguvernator

    A patra zi de miercuri a lunii: 14:00-16:00.
    Telefon: +373 22 822 607.

Vă rugăm să luați cunoștință cu cerințele înaintate față de primirea și examinarea petițiilor și cererilor de acces la informații de interes public adresate Băncii Naționale a Moldovei.

Detalii.

 

Bine ați venit pe pagină oficială a Băncii Naționale a Moldovei!

Main navigation BNM

Extinde Ascunde
22.04.2024

Post vacant: Economist principal al Direcției combaterea spălării banilor și finanțării terorismului

Anunț repetat

 

Scopul direcției:

  • Atribuția de bază a DCSBFT constă în supravegherea și controlul activității băncilor și a altor entități supravegheate de BNM, precum și respectarea de către acestea a cerințelor legislației în vigoare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului.

 

Cerințe minime obligatorii:

  • Studii superioare în domeniul economiei cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare. În cazul unei note de studii generale mai mici de 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență de minim 4 ani în domeniul financiar-bancar/audit. Pentru persoanele cu studii obținute în afara Republicii Moldova se vor indica calificările (ex. GPA etc.) obținute în țară și/sau instituțiile respective;
  • Experiență profesională de cel puțin 2 ani în domeniul financiar-bancar/audit. Persoanele cu experiență de lucru în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului va constitui un avantaj;
  • Cunoașterea cadrului de reglementare din domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului și a standardelor internaționale aferente domeniului (Recomandările 40 FATF-GAFI, Directivele UE, alte documente).
  • Cunoștințe aprofundate de utilizare a aplicațiilor Microsoft Office;
  • Cunoașterea limbii engleze (cel puțin nivel intermediar);
  • Competențe: - Orientare către performanță; - Comunicare eficientă; - Cooperare; - Integritate organizațională; - Gândire conceptuală;
  • Alte abilități și atitudini: Abilități de analiză și sinteză pornind de la un volum semnificativ de date și informații.

 

Principalele atribuții funcţionale:

  • Efectuează controale pe teren și din oficiu în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului;
  • Determină dacă entitățile raportoare dispun de politici, practici și proceduri orientate spre depistarea activității de spălare a banilor și de finanțare a terorismului și implementarea adecvată a acestora în practică;
  • Analizează respectarea de către entitățile raportoare a politicilor și procedurilor sale scrise aprobate și a celor mai bune practici bancare internaționale;
  • Procesează, monitorizează și analizează informația din rapoartele controalelor pe teren, inclusiv a celei obținute de la entitățile raportoare în baza rapoartelor aferente domeniului combaterii spălării banilor și finanțării terorismului;
  • Asigură supravegherea îndeplinirii de către entitățile raportoare supravegheate de către BNM a măsurilor de remediere ce ţin de domeniul combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului;
  • Elaborează propuneri de modificare a actelor normative în vigoare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului și avizează proiectele de acte normative aferente domeniului;
  • Desfășoară activități aferente cooperării în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului cu organele de supraveghere autohtone și a altor state etc.

 

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală;
  • Oportunități extinse de dezvoltare și certificare profesională;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Procese de activitate digitalizate;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

 

Termenul pentru depunerea CV-urilor este:

  • 16 mai 2024.

 

Pentru participarea la concurs, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa recrutare@bnm.md sau depuneţi CV-ul in format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, cu specificarea postului dorit. Pentru detalii ne puteţi contacta la numărul de telefon 022- 822-158.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

 

Recomandăm insistent să consultaţi bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs.

Bibliografia:

  • Legea nr.308 din 22.12.2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului;
  • Legea nr.75 din 21.05.2020 privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor;
  • Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, nr. 548-XII din 21 iulie 1995;
  • Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017;
  • Regulamentul cu privire la cerințele privind prevenirea si combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în activitatea băncilor, aprobat prin Hotărârea Comitetului Executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr.200 din 9 august 2018.

 

Documente necesare pentru a fi prezentate la concurs;

Documente necesare pentru a fi prezentate la angajare.

 


Politica de personal a Băncii Naţionale a Moldovei are drept obiectiv selectarea şi angajarea persoanelor profesioniste din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale, etc).

Angajarea la Banca Naţională a Moldovei se efectuează în bază de concurs, în conformitate cu Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003 (intrat în vigoare la 1 octombrie 2003), Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM nr. 130 din 03.07.2014, Regulamentul intern al Băncii Naţionale a Moldovei, aprobat prin Hotărârea Comitetului executiv al BNM nr. 62 din 16.03.2016. Concursul reprezintă o modalitate de organizare şi desfăşurare a procesului de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale ale candidaţilor pentru ocuparea funcţiilor vacante în Banca Naţională a Moldovei.

Comisiile de testare formate din specialişti din cadrul Băncii Naţionale a Moldovei verifică gradul de cunoaştere de către candidaţi a limbilor moderne, tehnologiilor informaţionale şi a specialităţii.

 

Abonare la conținut
CAPTCHA
Întrebare pentru a verifica că sunteţi persoană fizică (în scopul prevenirii transmiterilor automate a spam-ului).