Specialist principal în cadrul Serviciului administrativ al Secretariatului, Direcția financiar-economică: 2 funcții - perioadă nedeterminată.

Judecătoria Chișinău
Data limită de aplicare - 10.05.2024, 16:00
Data limită de depunere a documentelor a fost prelungită.

Scopul funcţiei publice vacante, conform fişei postului

Asigurarea unui sistem de salarizare a personalului din cadrul instanței judecătorești transparent, echitabil, atractiv, simplu de gestionat, capabil să reflecte și să remunereze performanța, în cedrul căruia salariul de bază să reprezinte principalul element al remunerării personalului.

Salariul de funcție

De la 8230 Lei (brut)

Sarcinile de bază ale funcţiei publice vacante, conform fişei postului:

1.Armonizarea sistemului de salarizare a personalului instanței judecătorești cu importanța, răspunderea, complexitatea activității și nivelul studiilor necesare pentru desfășurarea activității.
2.Elaborarea propunerilor de buget.
3.Întocmirea rapoartelor ce țin de evidența cheltuielilor de personal.
4.Efectuarea controlului preventiv a listelor de plată privind asigurarea medicală și socială cu drepturi bănești a funcționarilor și personalului contractual.

Tip de angajare

Perioadă nedeterminată

Condiţiile de participare la concurs

  1. deține cetățenia Republicii Moldova;
  2. posedă limba română;
  3. are capacitate deplină de exercițiu;
  4. nu a împlinit vârsta de 63 de ani;
  5. este apt/aptă, din punct de vedere al stării sănătății, pentru exercitarea funcției publice, conform certificatului medical eliberat de instituția medicală abilitată;
  6. are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă;
  7. în ultimii 5 ani nu a fost destituit/destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) și b) și f) sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  8. nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
  9. nu este privat/privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;
  10. nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

- 1 an de experienţă profesională în domeniu;

- studii superioare absolvite cu diplomă de licență;

- cunoaşterea legislației RM;

- cunoaşterea limbii de stat;

- cunoașterea limbilor oficiale de comunicare interetnică vor constitui un avantaj;

- cunoaşterea altor limbi de circulație internațională vor constitui un avantaj;

- abilități de utilizare a computerului.

Documente ce urmează a fi prezentate

  • Formularul de participare la concursul pentru ocuparea funcției publice (descarcă aici)
    Dacă cererea de participare este depusă prin intermediul platformei cariere.gov.md, atunci Formularul de participare va fi generat și completat automat în baza datelor din cererea electronică.
  • Copia buletinului de identitate
    Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor. În situația în care dosarul de concurs se depune prin poștă sau e-mail, această prevedere se aplică la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancțiunea respingerii dosarului de concurs.
  • Copiile diplomelor de studii și, după caz, ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau specializare
  • Documente ce atestă experiența profesională sau Declarația pe propria răspundere
    Copia carnetului de muncă, certificate privind actvitatea profesională desfășurată după data de 1 ianuarie 2019 pot fi înlocuite cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Cazierul judiciar sau Declarația pe propria răspundere
    Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe proprie răspundere. În acest caz, candidatul are obligația să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de numire.
  • Alte documente necesare:

    Certificat medical - Forma nr.086 (poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere).

    Comsițământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.

    Declarația pe propria răspundere privind unele restricții la angajare.

Modalitatea de depunere a documentelor

  • E-mail
  • Poștă
  • Personal

Bibliografia concursului

  • Constituția RM;
  • Codul Muncii nr.154 din 28.03.2003;
  • Legea nr. 514-XIII din 06.07.1995 privind organizarea judecătorească
  • Legea integrității nr. 82 din 25.05.2017;
  • Legea 133 din 08.07.2011 privind protecția datelor cu caracter personal
  • Acte legislative specifice domeniului serviciului public:

  • Legea nr. 158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  • Legea nr. 25-XVI din 22.02.2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
  • Legea nr. 100 din 22.12.2017 cu privire la actele normative;
  • Legea nr. 148 din 09.06.2023 privind accesul la informațiile de interes public;
  • Legea 270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.