Publicat azi

Jurisconsult principal al Direcției consolidarea supravegherii financiare

crown Compania VIP

Informații de bază

Salariu:
Negociabil
Program de lucru:
Full-time
Studii:
Superioare
Experiență:
De la 3 ani
Oraș:
Chișinău

Descrierea poziției vacante

Cerințe minime obligatorii:

1) Studii și experiență:

  • Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul juridic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obținute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățămînt respective;
  • Experiență profesională de cel puțin 3 ani în domeniul juridic;
  • Cunoștințe profesionale – un nivel înalt de cunoștințe profesionale, actualizate cu regularitate;
  • Cunoştinţe generale cu privire desfășurarea procedurilor de control, cunoașterea principiilor de supraveghere;
  • Cunoașterea limbii române la nivel avansat și engleze la nicel cel puţin, intermediar (citit/scris/vorbit);
  • Cunoștințe de operare a programelor computerizate: Word, Excel, PowerPoint, Internet;
  • Cunoașterea regulilor de interpretare a actelor normative, de emitere, avizare a actelor cu caracter individual.

2) Competențe comportamentale:

  • Gândire ordonată, tact şi pricepere în munca cu oamenii, perseverenţă, rezistenţă la efort şi stres, adaptabilitate la situaţii noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună;
  • Capacitatea de a comunica oral şi în scris, de a fi în măsură să expună clar şi concis constatările, concluziile şi recomandările.

Principalele atribuții ale postului:

  • Acordarea consultanței juridice necesare personalului Direcției;
  • Acordarea consultanței juridice pe marginea proiectelor de hotărâre ale Comitetului Executiv al BNM;
  • Acordarea consultanței juridice/examinarea cererilor, petițiilor, adresărilor venite de la persoane fizice și juridice, de la ministere, departamente și alte organe aferent problemelor ce reies din competențele Departamentului Supraveghere Bancară;
  • Acordarea consultanței juridice și coordonarea proiectelor de acte normative interne aferente domeniului de supraveghere;
  • Alte sarcini cu caracter juridic la indicația conducerii subdiviziunii.

Beneficiile oferite de BNM:

  • Experiență profesională într-o bancă centrală;
  • Oportunități extinse de dezvoltare profesională și personală;
  • Mediu de muncă modern și prietenos;
  • Flexibilitate în programul de muncă;
  • Pachet salarial competitiv;
  • Atmosferă dinamică într-o echipă de profesioniști.

Termen-limită:

  • 18 februarie 2024.

Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau puteţi expedia CV-ul dvs. pe adresa [vezi email]recrutare@bnm.md. Totodată, aveți posibilitatea să depuneți CV-ul și în format fizic la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriţi să candidaţi. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta telefonic la numărul 022 822 158.

Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condiţiile concursului.

Recomandăm insistent consultarea bibliografiei de mai jos înainte de a fi invitat la concurs:

Bibliografie:

  • Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995;
  • Legea nr. 92 / 2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare;
  • Legea nr. 106 / 2022 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagubele produse de vehicule;
  • Legea Societăților pe acțiuni nr.1134 din 02.04.1997.

Despre companie

Banca Națională a Moldovei (BNM), în calitate de bancă centrală a statului, are următoarele domenii de activitate de bază: politică monetară, piețe financiare, stabilitate financiară, supraveghere, infrastructurile pieței financiare, moneda națională în numerar. În vederea realizării cu succes a obiectivului său fundamental de asigurare și menținere a stabilității prețurilor, precum și a atribuțiilor sale de bază, BNM își dezvoltă în continuu cadrul de reglementare, de raportare și de guvernanță instituțională.

Politica noastră de recrutare constă în selectarea în bază de concurs şi angajarea persoanelor cu experiență, dar și a absolvenților din diferite domenii (economie, jurisprudenţă, tehnologii informaţionale etc), care prin responsabilitate, profesionalism și spirit de echipă vor contribui la atingerea obiectivelor BNM.

Angajarea la Banca Naţională a Moldovei vă oferă o experiență unică de activitate și de formare profesională în cadrul băncii centrale a Republicii Moldova. BNM oferă șansa de a crește profesional, de a lucra în echipă cu cei mai buni experți din domeniu și de a contribui prin inițiativă și inovație la beneficiul tuturor cetățenilor.

,,Fiind parte a echipei BNM, vei avea satisfacția de a te afla într-un mediu dinamic, modern și profesionist, și vei contribui personal la îndeplinirea obiectivelor BNM cu impact pe întreaga societate.”

Foto și video

Recenziile companiei

Evaluează compania:
0 star star star star star 0 recenzii

Contacte

Adresa postului vacant
Chișinău, Grigore Vieru Blvd 1
Pagina web:
Rețele sociale:
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?