Cum corect să-ți negociezi salariul?
30-07-2018 3256
Timp de citire: 2 min.

Cum corect să-ți negociezi salariul?

Negocierile din timpul proceselor de recrutare aka interviului riscă adesea să devină un joc de putere și să influențeze negativ comunicarea între cele două părți implicate, spun specialiștii de la portalhr.ro.

Este adevărat că, teoretic, orice proiect de recrutare inițiat prevede un anumit „buget” pe care compania angajatoare și-l poate permite pe partea de compensații și beneficii. E de dorit ca acesta să fie distribuit, pe de o parte, la sistemul intern de retribuire financiară și, pe de alta, la nivelele existente pe piață pentru poziția respectivă și experiența cerută. De aceea, primul lucru pe care-l faci când vine vorba de discutarea salariului e să întrebi bugetul disponibil pentru funcția dată.

În situația în care un recrutor ți-a atras atenția că bugetul disponibil este mai mare decât așteptările tale la momentul în care se derulează proiectul de recrutare, ai câteva variante la dispoziție:

  1. Să încerci o clarificare a ceea ce înseamnă mai mult, dacă nu în valoare absolută, cel puțin în marjă procentuală, pentru a-ți putea ajusta orizontul de așteptări.
  2. Să presupui că așteptările tale nu sunt cu mult mai mici decât bugetul alocat pentru poziția respectivă și că o creștere cu 20% te-ar apropia probabil de ceea ce compania este pregătită să ofere.
  3. Să încerci să afli mai multe informații din piață despre pachetele de compensații și beneficii pentru poziția pentru care ai candidat și să îți ajustezi așteptările la realitate.

Oricum, cele trei variante enumerate mai sus nu se exclud și ar trebui să stea la baza unei discuții constructive între candidat și angajator.

Nu îți recomandăm să intri într-un joc al puterii în care să refuzi să pui cărțile pe masă. Atunci când discută cu un candidat care refuză să explice care îi sunt așteptările salariale, reacția angajatorului este adesea una de retragere. Sunt puține companiile care își pot permite să facă oferte oficiale fără a se asigura din vreme că au șanse ca ele să fie acceptate.

Nu te sfătuim nici să explici care îți sunt așteptările actuale și să întrebi dacă îți pot oferi mai mult. Orice cerere de mărire salarială trebuie explicată în termeni obiectivi și cu dovezi clare de performanță, iar argumentarea nu trebuie să se bazeze pe motive emoționale sau intuitive (“am auzit că oferiți așa salariu”).

În final, negocierea se poate purta doar în momentul în care primești o ofertă concretă, mai ales dacă propunerea e sub nivelul așteptărilor tale. Până la momentul respectiv, orice discuție despre pachet salarial este doar la nivel informativ și oferirea acestor date unui potențial angajator nu te poziționează în inferioritate. 

Caută un loc de muncă după:
Cristina Capațîna
Publicat de către
Cristina Capațîna
heart
Abonați-vă la rețelele noastre sociale, unde publicăm conținut util și interesant
Încă ești în căutarea unui loc de muncă sau poate cauți angajați pentru firma ta?